Bănci și Asigurări

Nicio bancă nu a făcut profit peste 100 mil. euro anul trecut

Nicio bancă nu a făcut profit peste 100 mil. euro anul...

Autor: Octavian Calei, Ciprian Botea

21.07.2013, 12:13 753

Nicio bancă din sistem nu a reuşit să treacă în 2012 de pragul de 100 de milioane de euro profit net, cea mai profitabilă bancă a realizând un profit de 98,8 milioane de euro, arată datele transmise de instituţiile de credit la Registrul Comerţului.

Raiffeisen Bank, a şasea bancă din sistem în 2012 după active, a reuşit să se claseze pe prima poziţie a celor mai profitabile bănci, cu 98,8 mil. euro. Profiturile Băncii Transilvania, de 76,5 mil. euro, au plasat-o pe locul doi. Banca a reuşit să-şi consolideze poziţia pe piaţă fără să-şi compromită profitul, care a urcat cu 40% anul trecut.

Olandezii de la ING Bank au adoptat mai multe măsuri dure de restructurare şi de selecţie a clienţilor la începutul crizei, iar provizionarea timpurile le-a permis ulterior să-şi crească bilanţul şi să se plaseze pe locul al treilea, cu un profit net de 47,2 mil. euro.

Unicredit Tiriac Bank urmează îndeaproape pe poziţia a patra în top, cu un profit de 46 mil. euro. UniCredit câştigat pe parcursul crizei aproape un punct procentual, fiind printre puţinii care au raportat creşteri anuale de două cifre ale soldului creditelor - dinamică susţinută de segmentul corporate.

De la jumătatea clasamentului în jos, după Citibank, care a bifat profituri de 32,7 mil. euro, nicio bancă nu a reuşit să treacă de pragul de 10 milioane de euro.

 

Citiţi pe zfcorporate.ro Topul celor mai mari 100 de profituri raportate în România

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO