Bănci și Asigurări

Pierderile Băncii Comerciale Carpatica s-au redus cu 76,4% în primul trimestru, la 13,5 milioane lei

Pierderile Băncii Comerciale Carpatica s-au redus cu 76,4% în primul trimestru, la 13,5 milioane lei

Autor: Monica Juganaru

12.05.2011, 10:03 482

Banca Comercială Carpatica (BCC) a înregistrat în primele treiluni pierderi de 13,5 milioane lei (3,2 milioane de euro), cu 76,4%mai mici faţă de rezultatul negativ consemnat în aceeaşi perioadă aanului trecut, de 57,44 milioane lei, iar activele au crescutuşor.

Activele BCC se situau la finele lunii martie la 2,82 miliardelei, cu 2,1% peste valoarea din perioada similară a anului trecut,de 2,77 miliarde de lei. Comparativ însă cu finalul anului trecut,acestea au scăzut cu 3,5%, de la 2,93 miliarde lei.

"Performanţa sectorului bancar constituie o imagine fidelă aclimatului macroeconomic actual, nu tocmai favorabil, care a avutimpact şi în rezultatele înregistrate de bancă în primele trei luniale acestui an. Pierderile, însă, au scăzut simţitor faţă devaloarea înregistrată în perioada similară din 2010, iar semnalelepozitive din piaţă ne dau încredere că obiectivele propuse pentruacest an vor fi realizate", a declarat într-un comunicat directorgeneral al băncii, Nicolae Surdu.

Profitul operaţional a fost de 3,2 milioane lei în primultrimestru, cu 27% mai mare faţă de valoarea prognozată în bugetpentru această perioadă, potrivit sursei citate.

Raportul credite/depozite s-a menţinut subunitar, valoareaacestuia fiind de 0,50 la finele lunii martie.

Lichiditatea imediată a înregistrat o creştere până la 46,35%faţă de 41,98%, nivel înregistrat în martie 2010, iarsolvabilitatea băncii s-a situat la 12,12%, peste minimul impus deBNR de 10%.

Veniturile totale au scăzut cu 21,1%, de la 177,33 milioane leila 139,82 milioane lei, iar cheltuielile s-au redus cu o ponderemai ridicată, cu 34,6%, de la 234,76 milioane lei la 153,33milioane lei.

Banca are o reţea teritorială de 171 de unităţi, iar numărulsalariaţilor la sfărşitul lunii martie era de 1.396 depersoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO