Bănci și Asigurări

Tănăsescu, vicepreşedintele BEI: Anul viitor creştem finanţările la 600-700 mil. euro, din care cel puţin 200 mil. euro vor merge către bănci

Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii

Anul 2013 este cel mai bun an de la începutul crizei. Sectorul bancar a obţinut finanţări de circa 200 mil. euro, iar anul viitor intenţio­năm să menţinem cel puţin acelaşi volum, ba chiar să urcăm spre 300 mil. euro.

Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii Anul 2013 este cel mai bun an de la începutul crizei. Sectorul bancar a obţinut finanţări de circa 200 mil. euro, iar anul viitor intenţio­năm să menţinem cel puţin acelaşi volum, ba chiar să urcăm spre 300 mil. euro.

Autor: Razvan Voican

05.12.2013, 00:08 116

Banca Europeană de Investiţii (BEI), cunoscută şi ca banca Uniunii Europene, a semnat anul acesta finanţări pentru România în valoare de aproximativ jumătate de miliard de euro, în creştere cu aproape 50% faţă de 2012, iar pentru anul viitor are în vedere o nouă suplimentare a fondurilor împrumutate, până la 600 – 700 mil. euro, spune Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele uneia dintre cele mai puternice instituţii financiare internaţionale.

„Anul 2013 este cel mai bun an de la începutul crizei. Sectorul bancar a obţinut finanţări de circa 200 mil. euro, iar anul viitor intenţio­năm să menţinem cel puţin acelaşi volum, ba chiar să urcăm spre 300 mil. euro. Vorbim despre sume importante care vin să compenseze scăderea de resurse din sistemul bancar românesc, adăugându-se fondurilor venite de la BERD şi IFC“, a declarat Tă­năsescu. El ocupă funcţia de vicepreşe­dinte al BEI din august 2012.

Ultimul contract semnat la sfârşitul lunii noiembrie vizează o finanţare de 200 mil. euro pentru un parc eolian de 260 MW dezvoltat de grupul Enel.

Dintre bănci au semnat anul acesta acorduri de împrumut CEC, ING şi BRD. De asemenea, au fost aprobate credite pentru BCR Leasing şi Garanti Bank, în timp ce o solicitare a Millennium încă parcurge circuitul de evaluare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO