Bănci și Asigurări

Tranzactiile speculative coboara actiunile bancilor

23.03.2004, 00:00 40

Actiunile celor trei banci cotate pe piata de capital au inregistrat ieri scaderi de pret, pe fondul unor ordine de vanzare mai mari decat de obicei. De altfel, Bursa in ansamblu a inregistrat ieri o scadere, dar principalele perdante au fost actiunile vizate de obicei de speculatori.
Una din explicatiile scaderii actiunilor societatilor bancare ar putea fi confom unora dintre brokeri investitorii care incearca sa speculeze majorarea de capital ce va fi derulata de Banca Transilvania prin subscriptie publica. Vazarile semnificative de actiuni ale bancilor ar putea fi justificate de nevoia de bani a investitorilor care vor participa la majorarea de capital a Bancii Transilvania. Banca vrea sa atraga 10 milioane de dolari prin vanzarea de actiuni noi. In plus la Bursa mai exista o companie, Impact Bucuresti, care intentioneaza sa realizeze o operatiune similara in valoare de 5 milioane de dolari.
Ieri a fost ultima zi in care se puteau cumpara actiunile Bancii Transilvania pentru a putea beneficia de dreptul de a subscrie o actiune la pretul de 3.500 lei/actiune pentru fiecare zece titluri detinute. Pretul din cadrul subscrierii reprezinta jumatate din pretul actiunilor la Bursa. Actiunile bancii au fost ieri cele mai tranzactionate de la Bursa, cu operatiuni in valoare de 63 miliarde de lei, iar cotatia a coborat pana la 6.850 lei/actiune, pretul de inchidere de 6.900 lei/actiune fiind cu 0,7% mai mic fata de ziua anterioara.
Pentrui azi brokerii se asteapta la o scadere a actiunilor care nu mai dau drept de subscriere. "Actiunile nu mai acorda drept de subscriere, iar cumparatorii vor fi dispusi sa plateasca mai putin pentru o actiune a bancii. Este de asteptat o scadere de cateva procenete a cotatiei," a comental Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction. Dreptul de subscriere, oferit pana ieri de o actiune a bancii valora, teoretic, aproximativ 350 de lei.
Actiunile BRD au inregistrat ieri operatiuni in valoare de peste 13 miliarde de lei, iar cotatia a coborat sub 27.000 lei/actiune, cotatia de inchidere, de 27.200 lei/actiune, fiind cu 1% mai mica fata de cea de vineri.
La Bursa Electronica RASDAQ, actiunile Carpatica si-au intrerupt tendinta puternic ascendenta de la finalul saptamanii trecute, inregistrand o scadere de 1,4% a cotatiei medii. Valoarea operatiunilor de ieri cu actiuni Carpatica a depasit 4 miliarde de lei, iar pretul a coborat pana la 31.500 lei/actiune.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO