Bănci și Asigurări

Un milion de poliţe au dispărut din portofoliile asigurătorilor anul trecut

Un milion de poliţe au dispărut din portofoliile...

Autor: Anelis Baciu

21.07.2015, 00:00 356

Portofoliile companiilor de asigurări numărau 15 milioane de poliţe în vigoare la sfârşitul anului trecut, cu circa un milion mai puţin decât în anul precedent, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Cele mai multe poliţe au fost vândute pe segmentul asigurărilor auto obligatorii (RCA), unde asigurătorii aveau circa 4,5 milioane de poliţe în vigoare la finalul lui 2014.

Aproximativ 75% din asigurările de răspundere civilă auto au fost vândute persoanelor fizice, în timp ce companiile au achiziţionat circa un milion de poliţe RCA. Pe segmentul asigurărilor de locuinţe companiile aveau circa 1,8 milioane de poliţe facultative, faţă de circa 2,5 milioane de contracte în 2013.

Pe de altă parte, numărul poliţelor obligatorii de locuinţe s-au dublat comparativ cu anul precedent, în portofoliile companiilor regăsindu-se circa 1,5 milioane de poliţe anul trecut. Şi asigurătorii de viaţă s-au confruntat cu o scădere a numărului de poliţe, circa 3,7 milioane de persoane deţineau o asigurare de viaţă, faţă de 4,5 milioane în 2013. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24
Cele mai citite ştiri