Banca Comerciala Romana nu ar fi avut cumparator in contextul financiar international de astazi, iar daca privatizarea ar fi intarziat cu inca opt luni n-am mai fi obtinut niciodata nici macar 2 mld. de euro pe pachetul de 62% din actiuni, afirma Sebastian Vladescu, fost sef al Comisiei de privatizare si fost ministru al finantelor.
"Daca am fi iesit pe piata cu sapte luni mai devreme cred ca luam 2 mld. euro. In mod cert, opt luni mai tarziu nu mai luam nici atat. A tinut de noroc faptul ca ne-am nimerit pe piata chiar in acele luni." Vladescu isi aminteste ca majoritatea consultantilor erau foarte prudenti in estimarile de pret pentru BCR. "Prima serie de oferte financiare s-a situat aproape de 2 mld. euro, iar primii doi clasati au mers spre 3 mld. euro. Imbunatatirea ofertelor initiale cu sute de milioane de euro in faza finala a fost pur si simplu exceptionala."
Privatizarea BCR a pornit la drum in iulie 2005, cand Comisia a primit 11 scrisori de exprimare a interesului si s-a incheiat pe 20 decembrie 2005, cand Erste Bank a fost desemnata castigatoare pe baza unei oferte de
3,75 mld. euro pentru 62% din actiuni, rezultand o valoare a bancii cu putin peste 6 mld. euro.
In octombrie 2005, banca Goldman Sachs avansa drept "pret realist" pentru BCR o suma de
4,9 mld. euro, ceea ce insemna ca pachetul de 62% din actiuni scos la vanzare ar fi valorat circa 3 mld. euro.
Vladescu sustine ca nici astazi nu stie cat au oferit in runda finala portughezii de la Millennium.
"Habar n-am avut ce pret au oferit portughezii in faza finala. Ei s-au uitat pe ecranul calculatorului, au comparat oferta introdusa de ei cu cea a austriecilor si le-au spus 'felicitari'. Au fost ei intre ei, cei doi competitori, fara noi. Iar aceasta afacere a aratat ca 'da, se poate si in Romania'." In privinta discutiilor legate de componenta grilei de punctaj pentru departajarea competitorilor, in care pretul a reprezentat 90% si doar restul de 10% a tinut cont de criteriile tehnice, Vladescu spune ca intrebarea de baza este "trebuia sau nu sa vindem BCR".
"Eu cred ca am facut bine ca am vandut-o pentru ca aceasta tranzactie a fost parte dintr-un ansamblu de operatiuni care au imbunatatit net perceptia externa privind Romania. Am obtinut aproape 4 mld. euro, dar nu cred ca trebuie sa discutam strict despre bani, acestia sunt doar o componenta pentru ca in cele din urma o tara depinde foarte mult de perceptii."
Deutsche Bank, unul dintre competitori, nu s-a sfiit sa sustina public ca ar fi trebuit sa cantareasca mai mult forta financiara si expertiza ofertantilor. Totusi, la final, niciuna dintre cele 7 banci care au depus oferte financiare nu a contestat corectitudinea competitiei.
"Vanzarea BCR a fost elementul care a aratat ca in Romania se poate face ceva enorm in mod transparent, fara ca nimeni sa aiba ceva de obiectat, iar aceasta a cantarit foarte mult in ochii oamenilor de business straini."
Vladescu, fost sef si al Comisiei de privatizare a Daewoo Craiova, spune ca procesul de vanzare a uzinei auto a fost complet diferit de privatizarea BCR. "La BCR cel mai mare efort a fost sa-i tinem in cursa pe ambii finalisti pana la capat. Intreg procesul de privatizare a fost un exercitiu intelectual extraordinar: negociam trei zile cu austriecii, trei zile cu portughezii, cu unii dimineata, cu altii seara, apoi schimbam pentru ca niciunul sa nu poata spune ca a fost defavorizat. Chiar si asa apareau discutii de ce am stat cu unii cinci ore si cu altii doar trei, desi aceasta insemna pur si simplu ca discutiile mersesera mai repede cu unul dintre competitori. La Craiova a fost pe de-o parte o problema de timp si pe de alta era emotia ca Ford ar fi putut sa renunte si nu mai aveam alta solutie. Nici azi nu vad ce alta sansa ar fi putut avea uzina."
Privatizarea BCR venea la sfarsitul lui 2005 dupa alte doua tentative esuate in 2002. Atunci, autoritatile au dat vina tocmai pe conjunctura internationala nefavorabila in contextul in care la momentul solicitarii unor oferte ferme niciun investitor strategic nu s-a aratat interesat.
In iulie 2005, dupa intrarea BERD si IFC in actionariatul BCR, privatizarea repornea la drum cu unsprezece scrisori de intentie pe masa venite de la KBC, Dexia, Deutsche Bank, Intesa, BNP Paribas, Fortis, Erste Bank, Millennium BCP, ABN Amro, National Bank of Greece si de la consortiul american format din Citigroup Venture Capital si Texas Pacific. Interesul exprimat de Erste Bank - care se pozitionase anterior drept candidat pentru CEC - si ABN Amro a fost considerat o mare surpriza, olandezii iesind insa din cursa in scurt timp. De asemenea, americanii au fost exclusi din cauza neindeplinirii conditiilor de selectie.
La momentul respectiv, Comisia de privatizare era condusa de avocatul Gabriel Zbacea, sef al AVAS. Pe 17 octombrie 2005 sapte banci au depus oferte financiare, mai putin KBC si Fortis.
BCR aparea pe piata drept ultimul tren pentru grupurile bancare europene interesate de regiunea Europei Centrale si de Est si care pierdusera alte ocazii de extindere. Cursa s-a incheiat pe 20 decembrie, cu victoria Erste Bank. Inca inainte ca austriecii sa fi fost desemnati castigatori, marile banci de investitii ridicau problema capacitatii financiare de a sustine o tranzactie atat de scumpa, problema considerata valabila si in cazul portughezilor. Dupa trei ani de la privatizare, Erste continua sa fie penalizata in evaluarile analistilor din cauza pretului mare platit pe BCR si al expunerii fata de o piata ca Romania, vazuta ca vulnerabila la dezechilibre. In ultima perioada, pretul actiunilor Erste a intrat din nou sub pragul de 40 de euro, in conditiile in care dupa privatizare urcase la peste 50 de euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
