Banca Transilvania, Carpatica şi Erste Bank anunţă rezultatele pe T3 în această săptămână

27 oct 2014 Autor: Roxana Pricop

Ochii investitorilor de la bursa de la Bucureşti vor fi îndreptaţi spre acţiunile Băncii Transilvania, ale Băncii Comerciale Carpatica şi Erste Bank, care au programate publicarea rezultatelor financiare din trimestrul al treilea pe 30 şi 31 octombrie.

Banca austriacă Erste Group Bank (simbol bursier EBS), acţionarul ma­jo­ritar al BCR, cea mai mare bancă din sistemul local, va publica joi 30 octombrie bilanţul pe trimestrul al treilea. Grupul a anunţat ieri că a trecut cu succes programul de evaluare a calităţii activelor şi testele de stres asociate derulate de Autoritatea Bancară Europeană şi de Banca Centrală Europeană (BCE), confirmându-şi statutul de una dintre cele mai capitalizate bănci austriece mari. Investitorii aş­teaptă să vadă dacă banca şi-a îmbu­nătăţit indicatorii financiari, după ce în primul semestru grupul a raportat o pierdere record de 900 mil. euro. Provizioanele şi reducerea fondului comercial pe România au dus Erste Bank pe o pierdere semestrială record de 930 de milioane de euro, influenţa negativă din partea portofoliului BCR urmând să se manifeste şi în a doua parte a anului, când grupul urmăreşte reducerea cu 25% a creditelor neperformante.

Tot joi îşi va anunţa bilanţul pe al treilea trimestru Ban­ca Transilvania (TLV). Banca cu sediul central în Cluj este a treia din sistem după valoarea activelor şi a încheiat primul semestru cu un profit net de 212 mil. lei (48,1 mil. euro), în creştere cu 17,7% faţă de prima jumătate a anului trecut. Pentru acest an banca şi-a bugetat un profit de 512 milioane de lei, cel mai mare din istorie.

Banca Comercială Carpatica îşi va anunţa rezultatele financiare vineri 31 octombrie.

WikiZF: Profilul companiei Ban­ca Transilvania

După primele şase luni din an, banca cu sediul central la Sibiu a raportat o pierdere netă de 350.000 de lei faţă de un profit de peste 16 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultatul negativ fiind determinat de un provizion special constituit la recomandarea auditorului extern pentru devalorizarea activelor reposedate.

BRD SocGen, a doua din sistem şi cea mai valoroasă bancă listată, îşi va anunţa reulztatele financiare pe trimestrul al treilea pe 6 noiembrie.

Din rândul acţiunilor bancare, titlurile Carpatica au raportat cea mai mare creştere în acest an, de 18%, urmate de cele ale Băncii Transilvania cu un plus de 8%. Titlurile BRD s-au ieftinit cu 9%.

WikiZF: Profilul companiei BRD SocGen

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.10.2014

 

Cuvinte cheie:
Banca Transilvania
, Carpatica
, Erste Bank
, rezultate
, bănci
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide