Burse - Fonduri mutuale

Brokerii cred că valul de rezultate de la Bursă va mai anima piaţa

Brokerii cred că valul de rezultate de la Bursă va mai anima piaţa

Autor: Monica Juganaru - Mediafax

31.10.2010, 23:38 34

BVB a închis vineri în stag­nare, în condiţiile în care nicibursele externe nu con­semnau variaţii sem­ni­ficative, pe un rulajredus pe segmentul de acţiuni, de 4,9 mil. lei, aproape de minimullunii oc­tom­brie, astfel că indicele BET-C se situa cu 0,14% subnivelul din septem­brie.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua încoborâre cu 0,33%, iar titlurile companiilor din sectorul energeticau dus indicele BET-NG cu 0,1% peste nivelul de la finalulşe­dinţei precedente. Linia pieţei a fost ur­mată şi de acţiunilecelor cinci socie­tăţi de investiţii financiare (SIF), astfel căindicele BET-FI a coborât cu 0,16%.
"Perioada aceasta este marcată de ra­portările emitenţilor la nouăluni. Aceste rapoarte ar putea conduce la o creş­tere delichiditate, punctuală, pe anu­miţi emitenţi, în funcţie derezul­ta­te­le raportate", a spus Marcel Murgoci, di­rec­tor deoperaţiuni la Estinvest Foc­şani, completând că bursele externeră­mân reperul pentru piaţa bursieră lo­cală.
Rulajul pieţei acţiunilor, de 4,91 mil. lei (1,1 mil. euro), a fostcu mult sub valoarea cumulată a operaţiunilor de joi, de 30,55 mil.lei (7,1 mil. euro).

"Puţini investitori rămaşi în piaţă stau în gardă şi speculeazăabaterile de mo­ment, iar o corecţie venită după creş­terea de 15%a ultimelor 5 săptămâni de pe piaţa americană ar putea influenţanegativ piaţa locală. Dacă luăm în calcul volumele mici şi faptulcă piaţa locală nu a mai avut un grad aşa de mare de co­re­la­re cubursele internaţionale, nu ar tre­bui să ne aşteptăm la corecţiifoarte se­ve­re", a declarat Alexandru Constan­ti­nescu, trader laKBC Securities Ro­mâ­nia. El consideră că oportunităţile demo­­ment vor fi singurele evenimente care vor putea atrage bani noiîn piaţă şi din acest motiv toţi participanţii aşteap­tă listărileanunţate pentru 2011, pre­cum Fon­dul Proprietatea, Romgaz, dar şitranşe noi din Transgaz şi Trans­elec­tri­ca.
"Bursa locală se află într-o situaţie similară cu cea de laînceputul anilor 2000 şi presupun că şi acum vom avea nevoie de operioadă mai lungă de timp decât restul ţărilor din regiune pentrua ne reveni atât din punctul de vedere al lichidităţii, cât şi dinperspectiva ran­da­men­telor. Să sperăm ca de data aceasta BVB săfie mai dinamică şi că vom putea rivaliza din punct de vederetehnic cu celelalte burse regionale", a completatConstantinescu.

Cele mai lichide acţiuni au fost SIF Oltenia şi Erste Group Bank(EBS). Titlurile Erste au închis în scădere cu 3,19%, la 136,5 lei,după ce instituţia a rapor­tat pentru primele nouă luni un pro­fitsub aşteptările pieţei. Rulajul a fost re­dus, de 595.900 de lei,similar cu va­loa­rea tranzacţiilor de la jumătatea şe­din­ţei.Profitul net al Erste Group a urcat cu 2,3% în primele nouă luni,la 737 mil. euro, ca urmare a reducerii costurilor de risc şiîmbunătăţirii aspectelor econo­mi­ce din Europa Centrală şi deEst.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au făcut obiectul unei tranzacţiispeciale prin care s-au cedat 2,3 mil. acţiuni la un preţ similarcu referinţa, de 0,331 lei pe unitate. Pe piaţa principală, cotaţiaSNP a avansat cu 0,6%, la 0,333 lei/euro.
Totodată, investitorii au realizat transferuri şi cu obligaţiuni,produse structurate, unităţi de fond şi contracte futures învaloare cumulată de 1,2 mil. lei, astfel că lichiditatea totală aBVB a fost de 6,15 mil. lei (1,4 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO