Burse - Fonduri mutuale

Brokerii spun că am putea asista la o stabilizare a Bursei în următoarea lună

Brokerii spun că am putea asista la o stabilizare a Bursei în următoarea lună
04.07.2010, 23:08 32

Bursa de la Bucureşti (BVB) a înregistrat vineri creştericonsistente, pe fondul unor rulaje ridicate, date însă de mai multetranzacţiii deal care au urcat lichiditatea pieţei la 33,5 mil.euro. Exceptând aceste transferuri, tranzacţiile din piaţă au fostreduse. Indicele BET a urcat în ultima şedinţă a săptămânii trecutecu 2,7%, în timp ce SIF-urile s-au apreciat în medie cu 4,2%.Indicele general al pieţei BET-C a adăugat 2,1%.

Brokeriispun că aprecierea cotaţiilor din piaţă vine să reducă dindecalajul consemnat de piaţă în perioada anterioară, când Bursa s-adepreciat mai puternic faţă de celelalte pieţe din regiune.

"În ultima perioadă am asistat la o decorelare a bursei localefaţă de cele internaţionale din cauza factorilor interni, respectivmajorarea TVA, deprecierea cursului de schimb şi incertitudineaprivind tranşa de la FMI, care au condus anterior la scăderi maimari decât pe extern, iar acum s-a recuperat acest decalaj", spuneRareş Nilaş, directorul general al societăţii de brokeraj BTSecurities.

Bursele externe au continuat să atingă noi minime anuale înultimele şedinţe, în timp ce Bursa a consemnat vineri a treia zi decreştere.

De cealaltă parte, indicele BET continuă să înregistreze odepreciere semnificativă faţă de maximele din aprilie, de circa19%, peste cea a pieţei americane, redată de indicele S&P 500,care se află în prezent cu 15% sub maximele atinse în urmă cucâteva luni.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai tranzacţionatevineri, acestea urcând cu 5% pe un rulaj de 3,6 mil. lei, urmate detitlurile SIF Moldova (SIF2), care au câştigat 3,7%.

Acţiunile bancare BRD Societe-Generale (BRD) şi BancaTransilvania (TLV) au adăugat 2,9% şi respectiv 0,9%, o creşteresemnificativă, de 3,3%, fiind consemnată de titlurile Petrom (SNP),însă pe fondul unui rulaj extrem de scăzut.

Titlurile BVB au fost printre puţinele care au înregistratvineri scăderi, acestea depreciindu-se cu 2,3%, alături deacţiunile Prodplast Bucureşti, care au pierdut 0,8% pe un rulaj mairidicat decât de obicei.

Tranzacţii mai importante s-au derulat şi cu titlurile MecanicaCeahlău (MECF) şi Cemacon Zalău (CEON), care au urcat cu 7,8% şirespectiv 3,9%.

"S-ar putea să vedem o stabilizare a preţurilor şi a Bursei înurmătoarele două luni, însă pieţele rămân în continuare volatile şiimpredictibilitatea este ridicată. Nu sunt sigur că majorarea TVAîntr-o perioadă de recesiune va avea efecte pozitive asupraeconomiei. Primele semne le vom vedea din trimestrul patru",consideră Nilaş.

Potrivit lui, sunt estimări pozitive privind ieşirea Românieidin recesiune în 2011, însă şi anul viitor va fi unul destul degreu, având în vedere că în 2011 se va atinge un vârf pentrudatoriile pe care România trebuie să le ramburseze şi rămâne devăzut cum vor fi acoperite acestea.

"Faptul că firmele de pe RASDSAQ preferă să se transfere pepiaţa reglementată este un semn bun pentru Bursă. Se va diversificaoferta de emitenţi pe piaţă şi se va lămuri în acelaşi timp şiproblema RASDAQ", a precizat Rareş Nilaş.

De urmărit astăzi

  • Evoluţia acţiunilor SIF, care au înregistrat o revenire vineri,în ciuda scăderilor puternice de pe pieţele externe.
  • Evoluţia titlurilor Impact Bucureşti (IMP), în urma numirii luiRadu Bugica, şeful pe România al companiei de administrare afondurilor de investiţii Sigma Bleyzer ca membru provizoriu înconsiliul de administraţie al dezvoltatorului imobiliar.
  • Evoluţia titlurilor BVB, care au înregistrat una dintre celemai severe corecţii de pe Bursă pe o piaţă în creştere.
  • Evoluţia titlurilor IAR Braşov (IARV), care a chemat acţionariisă aprobe bugetul rectificat pe 2010 şi reducerea participaţieideţinute la firma Aerodromul Iosif Şilmon, de la 44% la 39%.
  • Evoluţia titlurilor Electromagnetica, la care SIF Oltenia acontinuat campania de achiziţie pe aceste acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO