Burse - Fonduri mutuale

Brokerii spun că următoarele luni sunt decisive pentru situaţia bursei

Brokerii spun că următoarele luni sunt decisive pentru situaţia bursei

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax

07.09.2011, 00:03 782

Bursa a scăzut nesemni­fi­cativ marţi, cu 0,09%, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au con­tinuat să adopte poziţii de aşteptare, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi BRD (BRD) au susţinut 74% din rulaj.

În ultima oră bursele vest-europene au început să scadă, în linie cu întoarcerea pieţei futures din SUA pe scădere. Mişcarea a fost urmată şi de bursa locală, însă volumele de acţiuni tranzacţionate la BVB au continuat să fie reduse.

"Din păcate, putem spune că bursa locală continuă să se coreleze cu pieţele externe, iar singura variabilă la noi este amplitudinea acestor corelări. Ca întotdeauna, acţiunile lichide sunt cele care se fac văzute în astfel de momente şi, prin urmare, bursa pe ansamblu poate lăsa impresia de lipsă de interes. De fapt, ceea ce se poate spune este că sunt puţini investitori activi în momentul de faţă pe piaţă şi majoritatea au strategii speculative", a declarat directorul adjunct de operaţiuni al firmei de brokeraj Prime Transaction Adrian Bărbulescu.

El consideră că în piaţă sunt doar câţiva investitori care cumpără pe termen mai îndelungat, iar restul sunt în continuare foarte prudenţi, întrucât incertitudinea reintrării unor economii dezvoltate în recesiune încă marchează pieţele la nivel global.

"La primul semnal de scădere se reacţionează violent, uneori şi volumele încep să fie mult mai mari, specific pentru o piaţă bear (de scădere - n. red.)", a adăugat brokerul.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a încheiat ziua în scădere cu 0,62%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut nesemnificativ, cu 0,11%.

"Pe termen scurt piaţa se va confrunta cu o volatilitate ridicată. În ceea ce priveşte evoluţiile pe lunile viitoare, dacă ţinem cont de ce s-a întâmplat până acum este destul de delicat să facem aprecieri. Sunt decizii de luat la nivel internaţional, care până acum s-au lăsat aşteptate şi, în plus, nu au lăsat impresia unei coerenţe, fapt ce produce destul de multă nervozitate între investitori. Prin urmare se poate spune că următoarele luni sunt mai degrabă decisive în clarificarea situaţiei actuale din pieţele financiare internaţionale", a mai spus Băr­bu­lescu.

Cu titlurile Fondului Proprietatea au fost realizate tranzacţii de 20,9 milioane lei, sumă din care 7,8 milioane lei au reprezentat valoarea unui deal cu 0,13% din acţiunile FP. Pe piaţa principală acţiunile au înregistrat un rulaj de 13,1 milioane lei, iar cotaţia a coborât cu 1,11%, la 0,435 lei. La închiderea sesiunii acţiunile BRD erau în scădere cu 1,29%, la 11,45 lei.

Unii investitori au realizat şi transferuri cu produse structurate (3,1 milioane lei), contracte futures (346.000 de lei).

Titlurile Armax Gaz (ARAX) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 203.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 5,07%, la 0,131 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti bursele de la Frankfurt şi Paris consemnau corecţii de câte 1%, iar piaţa de la Londra avansa cu 0,4%. În prima parte a zilei bursele avansaseră cu cel mult 1,5%. Majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est consemnau variaţii uşoare.

De urmărit astăzi

  • Evoluţia acţiunilor Transelectrica, după ce conducerea OPSPI a anunţat că până la începutul lunii octombrie va selecta intermediarul pentru derularea ofertei secundare de vânzare a unui pachet reprezentând 15% din acţiunile tranportatorului de electricitate.

  • Acţiunile Biofarm Bucureşti (BIO), la care SIF Oltenia şi SIF Banat-Crişana au continuat să cumpere pachete de titluri de pe bursă în ultimele zile. Luni SIF Oltenia a cumpărat 53.500 de acţiuni Biofarm, iar SIF Banat-Crişana a achiziţionat 65.000 de titluri ale companiei.

  • Evoluţia pieţelor externe, după ce bursa americană a deschis ieri cu o scădere de 2,3% pe indicele S&P 500. Principalele burse europene consemnau după închiderea şedinţei de la Bucureşti corecţii de până la 1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO