Burse - Fonduri mutuale

Brokerii visează că un nou acord cu FMI le va aduce investitori pe bursă

Brokerii visează că un nou acord cu FMI le va aduce...

Autor: Stefan Musgociu

07.07.2013, 20:12 493

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor, cu 0,2%, pentru a doua zi consecutiv, într-o piaţă unde tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi două deal-uri cu titluri BRD (BRD) au asigu­rat peste trei sferturi din lichiditatea de doar 10,6 milioane lei.

„Pieţele emergente şi de frontieră sunt cele mai afectate atât din punctul de vedere al rulajelor, dar şi al ritmului de evoluţie. Spre exemplu, indicii din China şi Brazilia au scăzut cu peste 20% din maximele atinse în urmă cu câteva luni, în timp ce pe piaţa de la Bucureşti rulajele s-au diminuat. Strict, pe piaţa noastră am putea considera şi o serie de aspecte care au redus interesul investi­torilor. În primul rând, acordul cu FMI a fost încheiat şi vor urma negocieri pentru un nou acord, iar indulgenţa FMI în evaluarea acor­dului terminat s-ar putea transfor­ma în negocieri dificile pentru o nouă înţele­gere, România trebuie să imple­menteze în continuare o serie de reforme structurale. Totodată, au fost anunţate listări ale unor pachete la companii controlate de stat. Am putea asista la o revenire temporară a volu­melor în momentul IPO de la Nuclear­electrica (ofertă publică iniţial în ve­derea listării - n.red.). Însă o re­venire sustenabilă a volumelor este depen­dentă de depăşirea incertitu­dinilor macrofinanciare externe, precum şi de încheierea unui nou acord cu FMI şi măsuri concrete în direcţia dezvoltării pieţei de capital“, a declarat Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj.

Alţi factori care au influenţat pieţele internaţionale în ultima perioadă sunt „războiul valutar mocnit între principalele blocuri economice“, în contextul di­vergenţelor economice dintre acestea, precum şi problemele structurale cu care se confruntă eco­nomiile emergente, potrivit analistu­lui.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,35%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,57% peste nivelul de joi.

Peste trei sferturi din lichiditatea pieţei au fost asigurate de tranzacţii cu titlurile Fondului Proprietatea (6,7 milioane lei) şi două deal-uri cu acţiuni BRD (1,5 milioane lei).

Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 1,47%, la 0,6215 lei, iar deal-urile cu titlurile băncii au fost realizate la 7,5 lei, preţ similar ultimei cotaţii de joi din piaţa principală.

„Înclin să cred că din perspectiva macrofinanciară internaţională vom asista la volatilitate pe pieţe în lunile următoare, determinată de preocu­pările cu privire la capacitatea Fed de a convinge pieţele. De asemenea, urmează alegeri în Germania în septembrie, iar în China s-a intensificat decalajul între evoluţia indicatorilor macroeconomici şi discursul liderilor politici“, a mai spus analistul.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în scădere cu 0,3% - 1,3%.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO