Burse - Fonduri mutuale

Bursa este tot mai apatică. Investitorii aşteaptă rezultatele la nouă luni ale companiilor

Bursa este tot mai apatică. Investitorii aşteaptă rezultatele la nouă luni ale companiilor

Autor: Stefan Musgociu

26.10.2012, 00:03 407

Bursa de la Bucureşti a crescut joi cu 0,13% (indicele BET-C) într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulajul abia a ajuns la 6,6 milioane de lei.

"Nesiguranţa şi incertitudinea încă sunt cuvinte de ordine pe piaţa de capital, deoarece măsurile luate până în prezent sunt menite să asigure revenirea economiilor mondiale, dar nu într-un termen atât de scurt pe cât speră investitorii. Dacă analizăm crizele economice trecute, vom observa că revenirea nu se produce în acelaşi mod şi cu aceeaşi viteză ca şi corecţia iniţială, fiind un proces cu creşteri constante care se desfăşoară pe o perioadă îndelungată de timp. Investitorii aşteaptă să vadă o serie lungă de evoluţii pozitive ale burselor şi de rezultate economice favorabile înainte de a reintra în piaţă. Aceste două condiţii nefiind îndeplinite, este puţin probabil să vedem o creştere semnificativă a volumelor zilnice de tranzacţionare în următoarea pe­rioadă", a declarat Bogdan Niculae, trader la Departa­mentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, la fel ca indicele extins al Bursei BET-XT. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) şi SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 1,6 milioane de lei şi respectiv 1,3 milioane de lei. Ultima tranzacţie cu acţiunile OMV Petrom a fost realizată la 0,4105 lei, preţ în creştere cu 0,12%, iar titlurile SIF Transilvania au crescut cu 1,32%, la 0,612 lei.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, au înregistrat al treilea rulaj, de un milion de lei, iar preţul a avansat cu 0,38%, la 0,528 lei.

"Este de aşteptat ca rezultatele financiare să aducă o îmbunătăţire a volumelor tranzacţionate doar cu condiţia ca acestea să depăşească estimările pieţei. O corecţie a bursei poate apărea ca urmare a unor rezul­tate financiare slabe ale companiilor, dar şi pe fondul unei evoluţii nefa­vorabile a burselor internaţionale", a afirmat Niculae.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO