Burse - Fonduri mutuale

Când nimeni nu le-a dat credite, antreprenorii s-au întors cu faţa spre Bursă pentru a-şi pune la adăpost afacerile

Când nimeni nu le-a dat credite, antreprenorii s-au întors cu faţa spre Bursă pentru a-şi pune la adăpost afacerile

Autor: Adrian Ionut Cojocar

09.01.2011, 23:56 24

În 2010 companiile au atras sume record prin intermediul Bursei,de peste 550 mil. lei (130 mil. euro), mai mult chiar decât în aniide boom ai pieţei, 2007 şi 2008, însă deosebirea a fost că deaceastă dată sumele pompate în companii de acţionari nu s-auadresat proiectelor de dezvoltare, ci au avut ca scop în specialmenţinerea în viaţă a afacerilor.

Antreprenorii au avut de înfruntat anul trecut un mediu debusiness deosebit de ostil, astfel că mulţi au fost nevoiţi săaducă sume importante în companii doar pentru a acoperi pierderileşi a se pune la adăpost de efectele nefaste ale recesiunii şicrizei financiare.

Incluzând piaţa RASDAQ, companiile listate au strâns în 2010prin intermediul majorărilor de capital cu numerar peste 1,06 mld.lei (250 mil. euro).

Suma este însă una modică dacă o raportăm la capitalizareaBursei, de 12,6 mld. euro.

Cea mai mare operaţiune de capital cu cash a fost realizată anultrecut de miliardarul indian Lakshmi Mittal, care a adus prinintermediul grupului internaţional pe care-l controlează,ArcelorMittal, circa 350 mil. lei (81,3 mil. euro) la capitalulcombinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara.

Jumătate din această sumă este destinată acoperirii pierderiirecord înregistrate de companie în anul 2009, care s-au cifrat la138,8 mil. lei (32 mil. euro), pierderi cauzate de declinulvânzărilor cu 77% în aceeaşi perioadă. Grupul a anunţat totodată căva investi 43 mil. euro într-un laminor la Hunedoara.

Rompetrol Rafinare (RRC), companie care a înregistrat în ultimiipatru ani pierderi ce au totalizat circa 1,68 mld. lei (circa 450mil. euro), a atras anul acesta de la acţionarul majoritar, grupulkazah KazMunaiGaz, 330 mil. lei (76 mil. euro) pentru a rambursa oparte din obligaţiunile deţinute de stat, care au ajuns la scadenţăla 30 septembrie 2010.

"Din comoditate sau pentru că se realizau mai rapid,antreprenorii români au apelat la finanţarea bancară şi atunci cândcondiţiile de pe Bursă erau propice finanţării pe piaţa de capital.Acum băncile nu le mai împrumută pentru că s-au trezit dintr-o datăcu indicatorii de solvabilitate şi de îndatorare care nu le maipermit acest lucru. Este caracteristica vârfului de criză cafirmele să apeleze la Bursă când creditarea bancară devinedificilă, chiar dacă preţul la care se realizează aceste finanţărieste scăzut", spune Adrian Lupşan, directorul general al firmei debrokeraj Intercapital Invest. Cele mai multe majorări de acest fel,care nu s-au adresat unor proiecte de dezvoltare, au fost ocoliteînsă de acţionarii mici, aceştia din urmă preferând să-şi vândăacţiunile înainte de majorările de capital sau să nu subscrie deloclăsându-şi participaţiile să fie diluate. Aceasta deşi cele maimulte operaţiuni s-au derulat la valoarea nominală a titlurilor,fără primă de emisiune.

"Când nu poţi să-ţi permiţi nici măcar o primă de emisiunesimbolică aversiunea la risc în rândul investitorilor este foarteridicată. Pentru ca lucrurile să se schimbe trebuie să aşteptăm celpuţin şase luni de zile şi pieţele să înregistreze în aceastăperioadă aprecieri importante. O dinamică pozitivă a finanţăriiprin Bursă nu o văd mai devreme de jumătatea anului viitor", spuneLupşan.

Intercapital a derulat anul acesta două IPO-uri prin care aatras peste 12 mil. lei de la investitori, banii fiind utilizaţipentru înfiinţarea fondurilor iFond Financial (IFR) şi iFond Gold(IFG).

Hidraulica Plopeni este singura firmă locală care a testat piaţaIPO-urilor de la Bucureşti în 2010, dar fără succes, oferta fiindsubscrisă în proporţie de doar 0,04%.

Banca Transilvania (TLV) şi Banca Carpatica (BCC) au atras de peBursă anul trecut peste 110 mil. lei fiecare, sumele servind maiales pentru acoperirea riscului de nerambursare a creditelor, carea urcat semnificativ pe fondul recesiunii.

Condmag Braşov este una dintre puţinele companii de pe Bursăcare intenţionează să folosească banii atraşi de pe piaţă în 2010pentru dezvoltare şi modernizare. Compania are în derulare omajorare cu cash prin care vrea să strângă 15,1 mil. lei de laacţionari în special pentru achiziţia de utilaje.

"Din păcate finanţarea prin piaţa de capital a fost folositămult prea puţin. Banca Transilvania este poate singurul model desucces în această privinţă. N-am văzut până acum o companie săspună că vrea să atragă bani de pe piaţa de capital pentru a preluajucători mai mici şi să crească în dimensiune. Nu existămentalitatea antreprenorială pentru proiecte strategice de acestfel", consideră Lupşan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO