Burse - Fonduri mutuale

Ceprohart Brăila vrea să contracteze un credit de 2 milioane lei de la Banca Transilvania

Ceprohart Brăila vrea să contracteze un credit de 2...

Autor: Dan Grigore Ivan

22.07.2016, 00:00 118
Acţionarii Ceprohart Brăila (CPHA), Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Industria de Celuloză şi Hârtie din România, au aprobat contractarea unei linii de finanţare în valoare de 2 milioane lei de la Banca Transilvania Brăila. Astfel, în documentul publicat de reprezentanţii companiei pe bursă se arată că cele 2 milioane lei sunt necesare pentru „susţinerea financiară a activităţilor societăţii în anul 2016-2017“. Capitalizarea bursieră a companiei este de 1,98 milioane lei, după ce un titlu CPHA s-a apreciat cu 18,33% de la începutul acestui an, fiind tranzacţionat la o cotaţie de 7,1 lei. Valoarea capitalurilor proprii ale Ceprohart Brăila este de 5,937 milioane lei, de 2,99 ori mai decât capitalizarea bursieră a societăţii. În 2015, compania a avut venituri totale de 11,3 milioane lei, în creştere cu 12,43% faţă de rezultatul raportat anul precedent. De asemenea, compania a înregistrat un profit de 67.831 lei, în creştere cu  36,35% faţă de 2014. Compania este controlată de societatea Dac Air, cu o participaţie de 58,76%, în timp ce SIF Moldova (SIF 2) are o deţinere de 30,2%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa alternativă de capital AeRO. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO