Burse - Fonduri mutuale

Certinvest lansează primul fond construit după indicele BET

Autor: Roxana Pricop

22.11.2010, 23:10 39

Societatea de administrare a investiţiilor Certinvest, cu activede 88 mil. lei în gestiune, a lansat două noi fondurimutuale care urmăresc structura şi evoluţiaprincipalului indice bursier-BET, respectiv a indicelui celor cinciSIF-uri, BET-FI. Astfel, fondul Certinvest BET Index va investi înproporţie de peste 90% din active în cele mai lichide 10 acţiunilistate pe Bursă şi reunite în indicele BET, în timp ce fondulCertinvest BET-FI va replica evoluţia indicelui care reflectăevoluţia celor cinci SIF-uri. Durata recomandată a investiţiei înacest fonduri este de minimum 5 ani. "Lansarea fondurilorCertinvest BET Index şi Certinvest BET-FI Index reprezintăcompletarea ofertei de fonduri de indice pe care Certinvest o punela dispoziţia clienţilor instituţionali şi de retail. Acum, aceştiaa beneficiază de un reper al performanţei portofoliilor de acţiunişi au posibilitatea de a se corela, la costuri foarte reduse, cuprincipalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti", a spus EugenVoicu, directorul executiv al societăţii Certinvest. La începutulacestui an, administratorul a lansat primul fond de indice dinportofoliu-Certinvest XT Index care reflectă evoluţia indiceluicompus din cele mai lichide 25 de acţiuni. Prin lansarea celor douăfonduri de indice, portofoliul Certinvest se extinde la zecefonduri de investiţii, dintre care şapte sunt fonduri deschise şitrei fonduri închise.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO