Companiile listate şi Hidroelectrica aduc statului 3,5 mld. lei din dividende, cu 90% mai mult decât anul trecut

12 sep 2017 Autor: Dan Grigore Ivan

Statul român încasează în acest an 3,5 miliarde lei (760 milioane euro) din dividendele oferite de companiile listate şi Hidroelectrica, în creştere cu 90% faţă de anul precedent. Cea mai mare parte din bani, ce reprezintă aproximativ 3,28 mi­lioane de pensii medii lunare, vin de la Romgaz şi Hidroelectrica, cele două companii fiind responsabile de 73% din dividendele distribuite de toate cele 13 companii avute în vedere.

Cele două companii energetice, controlate de statul român în proporţie de 70% şi respectiv 80%, sunt şi cele mai valoroase din portofoliul statului, pachetele de acţiuni fiind estimate la 22 mld. lei (4,8 mld. euro), echivalentul a 63% din averea statului de pe bursă plus Hidroelectrica, cea mai aşteptată listare pe piaţa bucu­reşteană. 

Companiile de pe bursă distribuie către stat 2,5 mld. lei, în creştere cu peste 50% faţă de anul precedent, în vreme ce dividendele Hidro­electrica au ajuns la peste 1 miliard lei, dublu faţă de 2016. În ultimii patru ani, statul a primit de la toate aceste com­panii dividende în valoare de 8,362 mld. lei (1,81 mld. euro), iar anul acesta a fost cel mai generos cu bugetul de stat.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.09.2017

 

Cuvinte cheie:
Companii listate
, bursa
, Hidroelectrica
, dividende
, actiuni
, statul roman
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide