Burse - Fonduri mutuale

Consiliul Policolor a renuntat la Ivan Sokolov

26.08.2008, 19:30 79

Administratorii producatorului de lacuri si vopsele Policolor Bucuresti (PCL) au decis, la inceputul lunii iulie, sa-l inlocuiasca pe Ivan Sokolov din functia de director general al companiei. Totodata, la sfarsitul aceleiasi luni, Sokolov a fost eliberat si din functia de director executiv al fabricii Orgachim din Bulgaria, controlata de catre Policolor. In momentul de fata, conducerea Policolor este asigurata interimar de catre Silviu Apostolescu si de un comitet director. Aflat la conducerea Orgachim din 2004, Ivan Sokolov a fost inlocuit temporar de catre Boyko Penev Shoylekov, arata un comunicat al Bursei de Valori din Sofia. Policolor Bucuresti, care este listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cu simbolul PCL, a inregistrat in primul semestru o scadere cu 64% a profitului net fata de perioada similara a anului trecut, de la 5,65 mil. lei la 2 mil. lei. Compania este controlata in proportie de circa 95% de doua fonduri de investitii, RIF si RC2, care intentioneaza sa o delisteze dupa ce au cumparat un pachet de 33% de la RAEF. Capitalizarea Policolor se ridica la 70,8 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO