Burse - Fonduri mutuale

Contributia medie la Fondul de Compensare a scazut la 1.000 de euro

22.02.2009, 18:16 46

Societatile de brokeraj vor plati la Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) 0,048% din veniturile obtinute din comisioanele de tranzactionare in 2008, valoarea medie a contributiei anuale fiind de aproximativ 1.000 de euro.

Consiliul de Administratie al Fondului de Compensare a stabilit valoarea cotei procentuale la 0,048% aplicata veniturilor obtinute de membrii Fondului din comisioanele de tranzactionare, in cazul brokerilor, sau din administrarea portofoliilor individuale, pentru societatile de administrare a investitiilor. Data limita de achitare a contributiei anuale este 1 iunie.
Valoarea totala a contributiilor anuale pe care Fondul trebuie sa le incaseze de la membrii sai este de aproximativ 100.000 de euro in 2009. Anul trecut, cota procentuala a fost de 1,8% din veniturile membrilor, contributia anuala a acestora atingand si 130.000 de euro, in cazul societatilor mari de brokeraj de pe piata. In 2008, brokerii au platit contributii anuale la Fond in valoare totala de 1,6 mil. euro, in timp ce in intervalul cuprins intre 2005 si 2007 acestia au platit aproape un milion de euro sub forma contributiilor anuale si initiale.
La calcularea cotei procentuale, se tine seama daca resursele Fondului acopera investitia medie de compensat. Resursele Fondului de Compensare sunt in prezent de aproximativ 2,6 mil. euro, peste valoarea investitiei medii de compensat de 2 mil. euro. Investitia medie de compensat este raportul dintre suma investitiilor compensate raportate de catre membrii Fondului si numarul membrilor acestuia, respectiv de 100.
"Pentru ca resursele Fondului acopera si chiar depasesc investitia medie de compensat, Consiliul de Administratiei a decis aprobarea unei cote procentuale mai mici decat in anii precedenti, tinand cont insa de prevederea ca contributia anuala a unui membru nu poate fi mai mica de 1.000 de euro. Astfel ca Fondul va incasa aproximativ 100.000 de euro de la cei 100 de membri in 2009", a spus Stefan Chirtu, director executiv la Fondul de Compensare a Investitorilor.
Resursele Fondului de Compensare sunt investite in proportie de 90% in titluri de stat, mai exact certificate de trezorerie si in obligatiuni de tip benchmark cu scadenta la trei si cinci ani, restul de 10% fiind plasate in depozite negociate la termen la mai multe banci.
La inceputul lunii octombrie 2008, membrii Fondului de Compensare erau in numar de 101, din care 71 erau societati de brokeraj, 20 de societati de administrare a investitiilor si zece institutii de credit.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO