Burse - Fonduri mutuale

Cum arunca Fondul Proprietatea cu banii: Plati compensatorii in serie la FP: si la directorii proaspat plecati, si la directorii nou veniti

11.02.2010, 00:00 89

Fondul Proprietatea va plati plati compensatorii si directorilordin echipa adusa de Ionut Popescu, cu toate ca se stia ca va aveaun mandat de doar cateva luni, pana la intrarea sub administrareaFranklin Templeton, dupa ce platise deja 500.000 de euro fostuluidirectorat condus de Daniela Lulache.

Doi dintre cei trei membri ai Directoratului FonduluiProprietatea vor primi plata de salarii compensatorii in cazul incare contractele le vor fi intrerupte inainte de termen, inconditiile in care numirea lor a fost una temporara, de doar catevaluni, iar Fondul a platit fostului directorat plati compensatoriide circa 500.000 de euro.

Odata ce Fondul Proprietatea va intra in administrarea companieibritanice Franklin Templeton, eveniment estimat a se intampla inurmatoarele trei-patru luni, actuala conducere a fondului va fidesfiintata. Astfel, directoratul format din trei membri si condusde Ionut Popescu, alaturi de Consiliul de Supraveghere, format dinsapte membri, vor fi desfiintate.

Desi functionarea acestor doua organe de conducere in 2010 va fidoar jumatate de an, Ministerul Finantelor Publice, actionarulmajoritar al fondului, a decis sa schimbe la finele anului trecutcomponenta directoratului si sa angajeze fondul in platicompensatorii de 500.000 de euro catre Daniela Lulache - fostdirector general, Mihai Darie-fost, director economic, si LauraConstantin, fost director juridic, care au fost inlocuiti de IonutPopescu, Cristian Busu si Valeria Nistor.

Directorul general Ionut Popescu nu a solicitat platicompensatorii din partea fondului, in schimb ceilalti doi membrivor primi plati compensatorii. Directorul general al fondului nu adat detalii despre cuantumul acestor plati compensatorii si nici nua motivat decizia acestora de a-si stabili plati compensatoriipentru un mandat ce va dura mai putin de un an.

Pe de alta parte, directorul general al fondului a cerut casalariul sa ii fie scazut pana la nivelul salariului unui secretarde stat, respectiv 4.800 lei.

"Am cerut ca de la 1 martie salariul meu sa fie egal cu cel alunui secretar de stat. De asemenea, nu am solicitat platicompensatorii. Motivul pentru care am luat decizia de a-mi fi redussalariul este ca imi era frica ca ma va intreba mama daca esteadevarat ca motivul pentru care nu cresc pensiile este salariul pecare il incasez la Fondul Proprietatea", a spus Ionut Popescu,directorul general al Fondului Proprietatea. El a precizat cafondul s-ar putea lista pe Bursa in 2010, iar operatiunea nu vaimplica derularea unei oferte publice initiale.

Decizia de a reduce salariul directorului general va avea unimpact direct asupra salariilor membrilor Consiliului deSupraveghere (CS), al doilea organ de conducere al Fondului. Maiexact remuneratia membrilor din CS va reprezenta 35% din salariuldirectorului general, respectiv 1.680 lei.

Alaturi de acest salariu, cei sapte membri ai CS vor mai incasasi alte remuneratii de pe urma calitatii de membrii in diferitecomitete consultative.

Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului, si Gheorghe Pogea,fost ministru de finante in guvernul Boc, au fost alesi deactionarii fondului sa faca parte din Consiliul de Supraveghere aFondului Proprietatea. Alaturi de acestia, din noua componenta aconsiliului mai fac parte Gratiela Iordache, Corin Trandafir, EneDinga, Crinuta dumitrean, Eduard Goean. Lucian Croitoru, consilieral guvernatorului BNR, a renuntat la candidatura pentru un loc inconsiliu in ziua adunarii generale, si astfel locul sau va ramanevacant pana la o noua Adunare.

Cititi pe Gandul: Cei 17 care iau de la statsalarii de 2 mil. euro

Aproape doua milioane de euro. Acesta este bugetulde salariu pentru 2010 al celor 17 angajati ai FonduluiProprietatea, institutie la care statul roman este actionarmajoritar si in conducerea caruia la fiecare schimbare demajoritate politica din Romania se modifica si conducerea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO