Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a demis pe Valentin Ionescu din funcţia de director general al Bursei, pe motiv că acesta nu s-a implicat suficient şi nu a îndeplinit criteriile de performanţă, iar "riscurile operaţionale au crescut nejustificat". Demiterea lui Valentin Ionescu a luat prin surprindere întreaga piaţă, cu atât mai mult cu cât în septembrie Consiliul Bursei a decis să îi prelungească mandatul cu până la şase luni. El a preluat funcţia de director general în septembrie 2010 de la Anca Dumitru care a demisionat.
Piaţa aştepta foarte mult de la el, pentru că Valentin Ionescu era un broker cu experienţă în piaţă şi lucrase şi pentru casele străine de brokeraj Wood&Co şi Euro Invest, dar şi la Erste. Valentin Ionescu nu a comentat demiterea. Surse din piaţă spun că s-au descoperit nereguli la tranzacţiile cu produse structurate. Până la numirea noului director general al BVB, postul va fi ocupat de Alin Barbu, director general adjunct. BVB operează o piaţă cu tranzacţii zilnice de peste 10 milioane de euro şi are o capitalizare de aproape 20 de miliarde de euro.
Demiterea lui Valentin Ionescu din funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) are loc într-un moment în care Bursa se pregăteşte pentru noi schimbări în Consiliul de Administraţie, iar marile aşteptări că 2011 va fi anul pieţei de capital sunt departe de a se fi împlinit.
Oficial, Consiliul BVB a motivat demiterea prin faptul că Valentin Ionescu "nu a îndeplinit şi nu sunt motive care să încredinţeze Consiliul Bursei că va îndeplini angajamentele de performanţă asumate la preluarea postului, ţinta contractuală fiind îndeplinită în proporţie de 10%. Activitatea managerială: nu a alocat timp pentru coordonarea resurselor BVB în vederea atingerii ţintelor planificate cărora le-a acordat o importanţă redusă, iar ca urmare a implicării insuficiente, riscurile operaţionale au crescut nejustificat (oferta Petrom, nesupravegherea intermediarilor implicaţi în operaţiunile cu unele dintre produsele structurate)", potrivit unui raport emis de BVB.
"Mandatul de director general a fost prelungit în septembrie cu până la şase luni cu o analiză lunară a performanţelor, date fiind actualele condiţii. Printre obiectivele asumate de Valentin Ionescu la preluarea mandatului, dar care nu au fost îndeplinite, au fost ca rulajele cu produsele derivate la Bucureşti să ajungă la 70% din rulajele de la Sibiu, să aibă loc anumite listări. De asemenea, au existat investitori nemulţumiţi cu privire la modul în care au fost administrate tranzacţiile cu produsele structurate", a spus Stere Farmache, preşedintele BVB.
Pe piaţa derivatelor BVB a făcut un rulaj de 17,8 mil. euro în zece luni, cam cât face Bursa de la Sibiu într-o lună, iar Fondul Proprietatea a fost singura companie nouă care s-a listat la Bursă în acest an. Surse din piaţa de capital susţin însă că administratorii BVB l-ar fi suspectat că ar fi încercat să ascundă neregulile din operaţiunile cu produse structurate. Sursele susţin că principalele nereguli reclamate de investitori în tranzacţiile cu produsele structurate emise de Erste Bank au fost cele legate de faptul că Erste Bank, furnizor de lichiditate pentru aceste certificate, a eşuat în mai multe şedinţe să furnizeze cotaţii pentru aceste produse, în unele cazuri aceste produse fiind menţinute la tranzacţionare chiar dacă şi-au atins preţul de barieră, ceea ce ar fi presupus retragerea lor imediată de la tranzacţionare şi răscumpărarea de la investitori. Produsele structurate au fost introduse la tranzacţionare în iulie 2010 şi au ajuns în prezent la rulaje de 68,8 mil. euro în primele zece luni. Anterior numirii la conducerea BVB, el a fost recrutat de Erste, pentru a se ocupa în România, la BCR, de un proiect de retail de produse financiare.
BVB a raportat în primele nouă luni ale anului afaceri de 16,9 mil. lei, în creştere cu 54% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul net s-a majorat de 2,5 ori, la 15,8 mil. lei. Cu toate astea, acţiunile BVB au scăzut cu 31% de la începutul anului, capitalizarea fiind în prezent de 215 mil. lei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels