Burse - Fonduri mutuale

Eugen Voicu preia controlul la Aviva Investors

Autor: Roxana Pricop

15.09.2010, 23:10 36

Eugen Voicu, unul dintre pionieriiindustriei de investiţii, şi-a răscumpărat integral societateaAviva Investors (fosta Certinvest), cu active totale de 75,3 mil.lei, de la grupul britanic Aviva, într-o tranzacţie estimată de ZFla jumătate de milion de euro. Valoarea tranzacţiei este de aproapeşase ori mai mică decât suma pe care Aviva a plătit-o pentruCertinvest în 2007, potrivit estimărilor ZF.

"Cele 14 milioane de euro pe care le avemîn administrare în România contau destul de puţin atunci cândceilalţi membri ai grupului, cu active de miliarde de euro, seaşezau la aceeaşi masă. Deşi în aceşti trei ani de parteneriat amînvăţat multe, nu am avut însă parte de colaborarea la care ne-amaşteptat", a spus Eugen Voicu, director general şi proprietar cupeste 99% din acţiuni la Aviva Investors.

Decizia de răscumpărare are loc la exact trei ani de la momentulîn care, alături de fondul de investiţii RAEF, Voicu a vândutCertinvest către gigantul britanic. În acest interval, societatea,deşi sub aripa Aviva, nu a reuşit să se impună pe piaţaadministrării de active, ci şi-a diminuat constant cota de piaţă dela 7,5% la 0,5% din activele de 5 mld.lei ale fondurilormutuale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO