Luna iulie s-a dovedit una extrem de profitabilă pentru investitori, indicii principalelor pieţe de capital din întreaga lume apreciindu-se şi cu peste 10%.
Dacă mişcările burselor pot primi eticheta de „exuberanţă iraţională“, titlul cărţii profesorului Robert Shiller de la universitatea americană Yale, sau se vor dovedi fundamentate pe aspecte raţionale, numai viitorul va decide.
Raliul internaţional a fost condus de indicele francez CAC 40, care a crescut cu peste 11% în iulie. Sectorul bancar francez, puternic afectat în ultimul an, a reuşit în această lună să înregistreze creşteri notabile. Acţiunile BNP Paribas s-au apreciat cu 11,57%, Société Générale cu 8,31%, iar Credit Agricole cu 4,76%. De altfel, indicele EuroStoxx Banks, ce urmăreşte cele mai mari 600 de grupuri bancare din Europa, a crescut cu 8,64% în iulie.