Burse - Fonduri mutuale

Federaţia Europeană a Burselor de Valori (FESE): Chiar dacă bursele europene nu sunt imune la efectele declanşate de răspândirea COVID-19, este crucial ca acestea să rămână deschise

Federaţia Europeană a Burselor de Valori (FESE): Chiar...

Autor: Liviu Popescu

20.03.2020, 12:22 217

Federaţia Europeană a Burselor de Valori (FESE), care reprezintă 36 de burse de acţiuni, obligaţiuni, instrumente derivate şi mărfuri prin 18 membri deplini din 30 de ţări, precum şi 1 membru afiliat şi 1 membru observator, spune că deşi bursele europene nu sunt imune la efectele declanşate de răspândire COVID-19, este crucial ca acestea să rămână deschise. Şi Bursa de Valori de la Bucureşti este membru al FESE.

“Pieţele bursiere reglementate îndeplinesc o funcţie sociala şi economică şi care trebuie să prevaleze în momentele de incertitudine. Bursele joacă un rol cheie în asigurarea formării preţurilor, a transparenţei şi a lichidităţii. Împiedicarea îndeplinirii acestui rol ar avea un impact uriaş nu doar asupra economiei, ci şi a societăţii”, transmite FESE prin intermediul BVB.

Aceste funcţii au fost puse la încercare în trecut, de exemplu, în timpul crizei financiare - când alte surse de lichiditate s-au contractat – bursele au continuat să funcţioneze cu succes.

“Această situaţie nu este diferită, bursele ar trebui să continue să fie operaţionale pentru a menţine încrederea. Principiile membrilor FESE rămân transparenţa şi obiectivitatea, în special în aceste momente de incertitudine. Bursele europene vor rămâne şi trebuie să rămână deschise tot timpul pentru a asigura siguranţa, integritatea şi corectitudinea într-un mod sigur şi transparent”, transmite FESE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO