Burse - Fonduri mutuale

Interesul investitorilor pentru companiile mici a triplat rulajul de pe RASDAQ

Interesul investitorilor pentru companiile mici a triplat rulajul de pe RASDAQ

Click pentru imaginea marita

01.03.2007, 17:22 13

Valoarea cumulata a tranzactiilor cu actiuni pe piata RASDAQ s-a ridicat la 290 de milioane de lei (circa 85 de milioane de euro) in perioada 3 ianuarie-23 februarie, de 2,8 ori mai mult fata de perioada similara din 2006.
Desi sumele rulate pe piata de capital de la inceputul acestui an sunt comparabile cu cele din aceeasi perioada a anului trecut, se observa o orientare a investitiilor dinspre piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti catre piata RASDAQ.
Astfel, daca rulajele pe Bursa au manifestat o tendinta de scadere in aceasta perioada, cele de pe piata RASDAQ au crescut puternic.
Transferurile realizate pe Bursa in aceeasi perioada s-au redus cu circa 10%, pana la 1.957 milioane de lei (circa 578 milioane de euro).
Rulajul mediu zilnic pe piata RASDAQ din perioada mentionata a crescut de circa trei ori in euro, ajungand la aproximativ 6,7 milioane de lei (2 milioane de euro), comparativ cu 2,4 milioane de lei (0,66 milioane de euro) in aceeasi perioada a anului trecut.
Tranzactiile in crestere de pe piata RASDAQ s-au resimtit puternic la nivelul indicatorilor acestei piete, indicele RASDAQ-C apreciindu-se de la inceputul acestui an cu 24%. In perioada similara a anului trecut, valoarea acestui indice s-a mentinut la un nivel relativ constant.
"Actiunile de pe Bursa sunt cunoscute de investitori, iar de la caz la caz acestea sunt mai putin sau mai mult supraevaluate. De aceea investitorii cauta alternative, orientandu-se catre emitenti mai atractivi cotati pe piata RASDAQ", spune Adrian Ceuca, director general adjunct al Broker Cluj.
Totusi, alti brokeri sunt de parere ca rulajele in crestere de pe piata nereglementata au fost prijeluite de o serie de transferuri cu pachete importante din societati cotate pe aceasta piata.
In aceeasi perioada, printre cele mai mari tranzactii ale pietei RASDAQ s-a numarat achizitia de catre compania Sabile Limited a unui pachet de 14,6% din capitalul social al societatii de asigurari Ardaf Cluj-Napoca. Daniel Voicu si-a lichidat participatia in cadrul aceleiasi tranzactii, a carei valoare a depasit 28 mil. lei (7,65 mil. euro). Ulterior, s-a mai transferat un pachet de 2,2% din societate.
"RASDAQ ramane o piata de transferuri de pachete, lichiditatea in crestere pe unele dintre titluri fiind determinata de faptul ca unii actionari care detineau pachete majoritare au inceput sa vanda. Un exemplu in acest sens este compania Albalact, ale carei titluri inregistrau o lichiditate scazuta pana in momentul in care actionarul majoritar s-a decis sa-si reduca participatia", spune Rares Nilas, director de tranzactionare la societatea de brokeraj BT Securities.
Petru Ciurtin, principalul actionar al producatorului de lactate Albalact Alba Iulia, a vandut si saptamana trecuta un pachet de 7,2% din actiunile companiei, prin intermediul a doua tranzactii speciale in valoare cumulata de aproape 16 milioane de lei (4,72 milioane de euro).
De asemenea, la inceputul acestei luni, grupul financiar Bank of Cyprus a cumparat actiuni reprezentand circa 72% din capitalul companiei de turism ONT Carpati, in cadrul unor tranzactii pe piata RASDAQ de circa 3,4 mil. euro.
Transferuri mai importante de pachete s-au realizat si cu actiunile companiilor Dafora Medias si Condmag Brasov.
Cele cinci societati au contribuit de la inceputul acestei luni cu circa 60% la lichiditatea totala a pietei in aceasta perioada.
De cealalta parte, cei mai multi dintre brokerii si analistii de pe piata de capital sustin ideea potrivit careia pe piata reglementata a BVB se simte o lipsa acuta de actiuni tranzactionabile, in masura in care pe Bursa continua sa intre sume importante din afara, iar numarul emitentilor care s-au listat in ultima perioada este infim comparativ cu listarile care au loc pe pietele tarilor din regiune.
Una peste alta, nu mai putin de 30 de societati de brokeraj si de administrare a investitiilor din strainatate si-au manifestat intentia de a activa pe piata romaneasca de la inceputul acestui an, dupa ce au depus notificari la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), cea mai mare parte a acestora primind deja avizul in acest sens.
Intrarile nete de capital strain pe Bursa a crescut in luna ianuarie a acestui an de patru ori, pana la 57 mil. euro (149,2 mil. lei).
In ciuda numarului scazut de emitenti care s-au listat pe Bursa in ultima perioada, brokerii sunt increzatori in capacitatea acesteia de a absorbi noi investitii, un exemplu in acest sens constituindu-l oferta de listare a Alumil Rom Industry, care a fost subscrisa de peste 16 ori.
Interesul investitorilor fata de actiunile societatilor cotate pe piata RASDAQ s-a manifestat cu precadere incepand cu ultimele luni premergatoare datei de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Statutul de membru european a atras si fonduri de investitii straine, care au intrat in actionariatul unora dintre societatile mai lichide de pe piata RASDAQ.
La nivelul anului precedent, tranzactiile pe piata nereglementata au insumat circa 1.076 mil. lei (303 mil. euro), in crestere cu circa 27% fata de anul precedent.
Cresterea valorii tranzactiilor de anul trecut a venit insa pe fondul aprecierii cotatiilor in medie cu 34% si a fost determinata in principal de rulajele mai ridicate din ultimele doua luni ale lui 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO