Burse - Fonduri mutuale

Investitorii s-au grăbit să-şi marcheze profiturile la Transelectrica. Cât au avut ce marca

Investitorii s-au grăbit să-şi marcheze profiturile la Transelectrica. Cât au avut ce marca

Autor: Stefan Musgociu

04.04.2012, 00:04 905

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,72%, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi în care atenţia investitorilor a fost axată cu precădere pe acţiunile Transelectrica (TEL), astfel că aceste titluri au asigurat 45% din lichiditatea de doar 14,7 milioane de lei.

Titlurile Transelectrica au scăzut cu 2,59%, la 15,45 lei, în ziua în care s-a realizat decontarea ofertei prin care statul a vândut un pachet de 15% din acţiunile companiei.

Cotaţia bursieră la care titlurile Transelectrica au ajuns este cu 1,66% sub preţul la care a fost executată oferta pe tranşa micilor investitori, de 15,71 lei/acţiune, şi, totodată, este cu 3,7% peste cel din tranşa investitorilor mari, de 14,9 lei/titlu.

Acţiunile din ofertă au fost alocate la scurt timp după ora 16:00.

Investitorii au fost foarte activi la tranzacţionarea acţiunilor Trans­elec­trica şi au realizat 1.149 de operaţiuni, cu mult peste numărul de transferuri zilnice din ultimele şase luni. În ultimele şase luni, numărul de opera­ţiuni realizate într-o şedinţă cu titlurile com­paniei a fost mai mic de 200 şi a crescut până la un maxim de 274 în şe­dinţa din 27 martie, când s-a încheiat oferta publică de vânzare derulată de stat.

Unii brokeri cred că o parte dintre investitorii care au cumpărat titluri în oferta Transelectrica au început să vândă marţi la preţuri în scădere pentru a-şi recupera cea mai mare parte a banilor utilizaţi la subscriere, după ce preţul din ofertă a fost mai mare decât cel de la bursă.

Valoarea tranzacţiilor realizate marţi cu titlurile Trans­elec­trica a fost de 6,6 milioane de lei (1,5 milioane de euro).

"Proximitatea înregistrării şi introducerea acţiunilor din oferta secundară de la Transelectrica în con­turile brokerilor a condus la o efer­vescenţă caracteristică unei astfel de zile, înregistrându-se una dintre cele mai lichide sesiuni de tranzac­ţio­nare pe acest emitent. Cred că în urmă­toarele zile lichiditatea acestor acţiuni va continua să fie ridicată, urmând ca aceasta să scadă în cursul săptă­mânii viitoare", a declarat Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

Majoritatea acţiunilor de la BVB au fost tranzacţionate încă din primele minute la preţuri uşor sub ultimele cotaţii de luni, în cadrul unor opera­ţiuni cu volume reduse.

Astfel, la închiderea pieţei princi­pale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,12%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,97% sub închiderea de luni.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a pierdut 0,65%.

"Pe parcursul lunii martie piaţa a înregistrat o perioadă de diminuare a interesului, pe de o parte din cauza creşterilor accelerate din primele două luni ale anului, dar şi pe fondul temerilor legate de economiile euro­pene. Alţi factori sunt mutarea atenţiei investitorilor asupra situaţiei econo­mice a Spaniei şi un mediu de afaceri autohton ce resimte recesiunea care se reinstalează atât în mari ţări europene, cât şi în România", a afirmat Chişu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO