Burse - Fonduri mutuale

Leul si Bursa, prinse in scaderea regionala a pietelor

27.07.2007, 19:10 15

Euro si-a extins castigul in fata leului, urcand pe piata valutara de la Bucuresti pana la un maxim de 3,17 lei, in a doua zi de corectie la nivel regional.
Miscarile speculative de pe pietele valutare din Europa de Est au coincis si de data aceasta cu scaderi semnificative pe pietele bursiere din regiune, asa cum s-a intamplat de mai multe ori in ultimii ani.
Speculatorii straini au cumparat ieri masiv valuta, atat euro, cat si dolari. Miscarea a inceput prin inchideri masive de pozitii operate de fonduri de hedging pe piata turceasca, iar celelalte monede din vecinatate au fost prinse intr-o miscare de contagiune. In numai doua zile euro a urcat la Bucuresti cu peste 1,6%, de la 3,12 la 3,17 lei, pe fondul tranzactionarii unor volume foarte mari. Bancile locale se straduiesc acum sa faca fata volatilitatii ridicate, dupa ce pana zilele trecute presiunea era de apreciere a leului, pe fondul unui sentiment regional pozitiv.
In ultimele trei zile pietele bursiere din regiune au pierdut 3,4%, conform indicelui CECE calculat de Bursa din Viena. Piata de la Bucuresti si cea de la Budapesta au pierdut cel mai mult - peste 5% in acest interval.
La Bucuresti, cel mai puternic declin a fost miercuri, cand actiunile au pierdut 3-4%, singurul motiv plauzibil gasit de brokeri fiind scaderile de circa 1,6% de pe piata din Statele Unite cu o zi inainte - cele mai puternice din ultimele cinci luni.
Caderea a continuat insa si ieri pe toate pietele din regiune, desi piata americana s-a calmat. Indicele BET, care urmareste cele mai reprezentative companii, a pierdut 1%, in timp ce SIF-urile au coborat cu aproape 3%. Piata romaneasca a fost printre cele mai performante din regiune de la inceputul acestui an, astfel ca este normal ca scaderile sa fie mai puternice aici atunci cand acestea se produc, spun brokerii.
Zlotul polonez si forintul maghiar, monede cu care leul era in mod traditional sincronizat, au pierdut de asemenea peste 1,5 puncte procentuale in fata euro in ultimele zile.
La inceputul lunii euro coborase la Bucuresti pana la un minim al ultimilor cinci ani de 3,09 lei, iar cotatiile au revenit peste 3,12 lei dupa cumparari masive ale unei banci locale, in spatele careia dealerii suspecteaza ca s-ar fi aflat BNR. Oficialii bancii centrale au negat insa o interventie pe piata valutara.
BNR a calculat ieri un curs de 3,1374 lei pentru un euro, cu 0,51 bani mai mult decat in ziua precedenta. Euro nu a mai fost atat de sus la cursul oficial de la sfarsitul lui iunie. Dolarul a castigat 0,74 bani la cursul oficial, urcand la 2,2862 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO