Mugur Pop, şeful Intervam: Este jenant că la Bursa de Valori Bucureşti nu există derivate. "La un mo­ment dat nu a priceput conducerea bur­sei ce sunt aceste derivate şi i-a fost frică să facă acest lucru."

29 mar 2017 Autor: Liviu Popescu

Mugur Pop, şeful societăţii de servicii de investiţii financiare Intervam, companie cu o istorie de 23 de ani, spune că România nu are nevoie de două burse, ci doar de una singură, iar dacă BVB va fuziona cu Sibex, aşa cum acţionarii au agreeat de principiu, bursa de la Sibiu ar putea aduce derivatele la BVB.
 
„La Bursa de Valori Bucureşti nu există derivate pentru că la un mo­ment dat nu a priceput conducerea bur­sei ce sunt aceste derivate şi i-a fost frică să facă acest lucru. Este absolut jenant, nu am alt cuvânt“, spunea Mugur Pop la  emisiunea de business ZF Live.
 
Procesul prin care Bursa de Valori Bucureşti absoarbe bursa de la Sibiu pare a fi intrat în linie dreaptă în condiţiile în care acţionarii şi-au dat acordul de principiu, iar în aprilie vor vota cu privire la aprobarea finală. Astfel, această nouă încercare, după cea eşuată în 2006, ar putea readuce piaţa derivatelor la Bucureşti, după ce BVB a renunţat la aceste produse în 2013. Ce înseamnă însă această fuziune?
 
„Se eliberează nişte bani care au fost băgaţi mai mult sau mai puţin fericit, în jur de 10 milioane de euro, de la investitori sofisticaţi care au stat la Sibex“, mai spune el.
 

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.03.2017

 

Cuvinte cheie:
bvb
, bucuresti
, actionari
, fuziune
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide