Burse - Fonduri mutuale

O companie controlata de Concefa Sibiu a intrat in insolventa

22.05.2009, 00:00 118

Constructii Feroviare Timisoara (CFES), companie al carei principal actionar este omul de afaceri Horatiu Cercel care controleaza grupul Concefa din Sibiu, a intrat in procedura de insolventa, decizia fiind pronuntata de Tribunalul Timis, potrivit informatiilor disponibile pe site-ul Bursei.
In luna ianuarie a anului curent, actionarii societatii au aprobat un plan de reorganizare in vederea redresarii activitatii acesteia. Anterior, acestia au aprobat scoaterea la vanzare a unor active ale societatii si au delegat conducerea pentru a stabili ce active vor fi vandute.
Reprezentantii societatii si principalul actionar nu au putut fi contactati ieri pentru a oferi mai multe detalii.
Conform ultimelor date disponibile, datoriile societatii la finele lui 2007 se ridicau la circa 6 mil. lei (1,8 mil. euro), in vreme ce creantele pe care compania trebuia sa le incaseze insumau aproape 4,9 mil. lei (1,5 mil. euro). In acelasi timp, societatea a inregistrat in aceeasi perioada o pierdere de 1,5 mil. lei (0,4 mil. euro), la o cifra de afaceri de aproape 7,7 mil. lei (2,3 mil. euro).
La sfarsitul anului 2007, Constructii Feroviare avea un numar de 178 de angajati. Pentru anul trecut, compania astepta venituri totale in valoare de 18 mil. lei, in vreme ce cheltuielile erau prognozate sa atinga un nivel de 17,6 mil. lei. Profitul net estimat de companie pentru 2008 se ridica la 0,4 mil. lei.
Situatia financiara a societatii pentru anul 2008 nu a fost publicata pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti.
Cel mai important actionar al companiei este Cercel Horatiu. Acesta detine, atat in nume propriu, cat si prin intermediul Concefa Sibiu (COFI) 32,26% din capitalul companiei de constructii.
Cercel si-a majorat participatia in cadrul companiei in vara lui 2007 prin intermediul Concefa, achizitionand un pachet de 11,6% din capitalul societatii de la fondul strain de investitii Broadhurst. In acel moment, Cercel si-a majorat participatia la peste 20% din Constructii Feroviare.
Ultima tranzactie cu titlurile Constructii Feroviare Timisoara s-a perfectat la un pret de 0,127 lei/actiune, capitalizarea companiei ridicandu-se la 2,2 mil. lei (0,5 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO