Burse - Fonduri mutuale

Oil Terminal vrea să includă în capitaluri terenuri de zeci de milioane de euro

Oil Terminal vrea să includă în capitaluri terenuri de zeci de milioane de euro

Autor: Adrian Ionut Cojocar

12.06.2011, 23:36 540

Conducerea operatorului portuar Oil Terminal Constanţa (OIL) aconvocat adunarea generală în vederea majorării capitalului prinaport în natură din partea statului reprezentat de MinisterulEconomiei cu două terenuri situate în apropierea portului Constanţacu o suprafaţă cumulată de peste 38 de hectare, potrivit unuiraport transmis bursei.

Nu este clar care va fi valoarea majorării de capital şi cu câţibani va trebui să participe acţionarii minoritari la operaţiunepentru a-şi păstra participaţiile.

Ministerul Economiei deţine 59,6% din acţiunile Oil Terminal,principalii acţionari minoritari fiind Fondul Proprietatea, caredeţinea un pachet de 10%, şi fondul american Broadhurst, carefusese raportat ultima dată cu 7,6% (în noiembrie 2008). Cele douăfonduri ar putea fi obligate să vină cu câteva milioane de euro lamajorare pentru ca participaţiile să nu le fie diluate.

Cele două terenuri situate pe strada Caraiman din Constanţa aufost evaluate la finele lunii ianuarie a acestui an de cătreevaluatorul Salconta SRL la 151,8 milioane de lei (35,67 milioanede euro).

Conducerea societăţii a propus şi în AGA de la finele luniiaprilie majorarea capitalului cu valoarea celor două terenuri, însăpropunerea a fost respinsă de către acţionari.

Propunerea a fost reintrodusă pe ordinea de zi a adunăriigenerale care va avea loc la jumătatea lunii viitoare.

De această dată conducerea societăţii a propus ca OficiulRegistrului Comerţului să desemneze un evaluator pentru a evaluadin nou terenurile care vor face obiectul majorării de capital.

Decizia de includere a terenurilor în capitalurile proprii vinedupă ce societatea a obţinut în luna februarie din acest ancertificatele de atestare a dreptului de proprietate asupralor.

Fondul Proprietatea a vândut 1,5% din OIL înainte deconvocarea AGA

Săptămâna trecută acţiunile Oil Terminal au sărit pe bursă cu38%, până la un preţ de 0,335 lei/unitate, iar capitalizareacompaniei a ajuns la 46,9 mil. euro.

Creşterea s-a produs pe fondul unor tranzacţii ridicate. FondulProprietatea (FP), principalul acţionar minoritar al operatoruluiportuar, a anunţat că a vândut joi 1,5% din acţiunile Oil Terminalla un preţ mediu de 0,3681 lei/acţiune, aproa­pe de maximul de0,3685 lei atins pe parcursul şedinţei.

FP a încasat 3,3 mil. lei (800.000 de euro) pentru acţiunilevândute şi mai deţine 8,5% din companie.

Aceasta este şi prima vânzare mai importantă derulată deFranklin Templeton pe bursă de la preluarea administrării FonduluiProprietatea în septembrie 2010.

Fondul Proprietatea şi-a redus în ultimele luni lichidităţile,după ce a cumpărat acţiuni la BRD, dar şi la Erste şi Raiffeisen(de pe bursa din Viena) şi după ce a început să răscumpere acţiuniproprii de pe bursă pentru a stopa căderea.

În plus, FP va începe la finele lunii iunie plata dividendelorîn valoare de 432,8 mil. lei aferente anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO