Burse - Fonduri mutuale

Pentru cei care au uitat că sunt investitori: fondul Retcon se desfiinţează

Autor: Roxana Pricop

11.10.2011, 00:04 619

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital, a cerut societăţii de administrare Pioneer Asset Management să înceapă procedurile de lichidare a Fondului Naţional Retcon, fond a cărui funcţionare a fost suspendată încă din 2003.

În anul 2003, înainte de a fi suspendat de CNVM ca urmare a descoperirii unor nereguli, Fondul Naţional Retcon avea active de 911,5 milioane lei vechi (91.155 lei noi) de la un număr de 1.655 de investitori. Administratorul actual al fondului - societatea Pioneer Asset Management - are acum obligaţia de a convoca investitorii pentru ca aceştia să îşi ridice drepturile băneşti ce li se cuvin din lichidarea fondului. Potrivit CNVM, dovada calităţii de investitor se va face prin prezentarea certificatului de investitor în original sau prin transmiterea lui prin poştă, iar în cazul persoanelor împuternicite, pe lângă certificatul în original, este necesară procura legalizată de împuternicire.

CNVM a suspendat autorizaţia de funcţionare a fondului pentru că societatea de administrare a investiţiilor Pactinvest (atunci administratorul fondului Retcon) nu a respectat obligaţia de a-şi adapta documentele de constituire şi funcţionare la prevederile legale, nu a solicitat autorizarea modificărilor survenite în termenul prevăzut de lege şi nu a depus cerere pentru reautorizarea fondului deschis de investiţii Fondul Naţional Retcon în termenul prevăzut de lege.

Din aceste motive, CNVM a emis începând din 2003 şi până în octombrie 2011, din două în două săptămâni, acte individuale de suspendare a emisiunii şi răscumpărării unităţilor de fond ale Fondului Naţional Retcon, precum şi de blocare a conturilor de acţiuni şi a conturilor bancare deschise de Pactinvest în numele fondului.

Tot în anul 2003 CNVM a retras autorizaţia de funcţionare a administratorului Pactinvest şi a desemnat pe Quadrant Asset Management (azi Pioneer Asset Management) drept administrator al fondului.

Pioneer va lichida investiţiile fondului şi le va returna celor 1.655 de investitori sumele obţinute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO