Burse - Fonduri mutuale

Petrom a revenit in prim-plan

11.11.2003, 00:00 11

Actiunile Petrom, fost ieri cele mai tranzactionate de la Bursa de Valori Bucuresti, cu operatiuni in valoare de 56,6 miliarde de lei (1,7 milioanne de doari), dupa ce s-au aflat mai multe saptamani intr-un con de umbra. Cotatia a ajuns pana la 1.430 lei/actiune, unul din cele mai mari preturi inregistrate de actiunile companiei petroliere de la listarea pe piata de capital.
Cresterea fata de ziua anterioara a fost de 4,4%, printre cele mai mari variatii de ieri de la Bursa. In cea mai mare tranzactie a zilei s-a transferat un pachet de 20 mililoane de actiuni in valoare de 28 miliarde de lei. Brokerii spun ca ascensiunea cotatiei s-a datorat pretului mai mare pe care cumparatorul, cel mai probabil investitor strain, a fost dispus sa il plateasca pentru un pachet consistent de actiuni.
Petrom se afla in plin proces de privatizare, iar brokerii spun ca pretul de pe piata al actiunilor arata ca investitorii sunt optimisti in ceea ce priveste viitorul companiei. "Actiunile Petrom se tranzactioneaza in prezent ca si cum privatizarea companiei este deja un succes, " spune  Nicolae Ghergus, director de operatiuni la Active International. El a mai adaugat ca principala imbunatatire pe care investitorii o asteapta o data cu privatizarea companiei este cea a managementului, care ar putea duce la cresterea vanzarilor si a profitului inregistrat de companie.
Dupa doua saptamani de scadere, actiunile companiei de constructii Impact Bucuresti si-au revenit ieri spectaculos, cu o crestere de aproape 4%. Titlurile Impact au ocupat locul al doilea din punctul de vedere al valorii tranzactiilor, 4,1 miliarde de lei. Ultima operatiune de ieri cu actiunile Impact a s-a realizat la 4.150 lei/actiune.
Petrom si Impact au imprimat ieri o tendinta ascendenta pe piata astfel incat indicii BET sI BET-C au urcat cu cate 1,4% si au atins noi maxime istorice. Societatile de investitii financiare au avut, in schimb, o evolutie linistita, fara nici o modificare a cotatiilor de inchidere. Valoarea tranzactiilor de la Bursa a atins ieri cea mai mare valoare din ultimele saptamani, 71 mililiarde de lei, in conditiile in care nu s-au inregistrat tranzactii speciale sau inchideri  de oferte publice.
Cresteri importante au apartinut la fel ca in ultimele sedinte actiunilor unor companii mai mici. Actiunile Rulmentul Brasov au urcat cu 4% pana la 770 lei/actiune, iar actiunile companiei VAE Apcarom, care activeaza in industria constructiilor de masini au urcat cu 7% pana la 2.300 lei/actiune.



Piata Rasdaq
Cea mai importanta tranzactie a zilei la Bursa Electronica RASDAQ a fost inchiderea ofertei publice de preluare  pentru actiunile IMGB, prin care Kvaerner a achizitionat 1,1 milioane de actiuni, 4,7% din capitalul acesteia la pretul de 6.200 lei/actiune.
Valoarea titlurilor transferate a fost de 6,8 miliarde de lei Kvaerner, deja cel mai mare actionar al IMGB a ajuns la o detinere de 99,2% din capitalul companiei. Actiunile IMGB vor fi delistate de pe piata de capital. Oferta a fost intermediata de Raiffeisen Capital & Investment
Actiunile producatorului de obiecte sanitare din ceramica din Cluj Napoca, Sanex, au inregistrat luni o evolutie pozitive, ocupand primul loc din punct de vedere al rulajului in cadrul categoriei de baza. cea mai mare parte a actiunilor au fost transferate la maximul de 2.200 lei/actiune, la numai 200 de lei de maximul ultimului an. Aprecierea cotatiei a fost de 4,7%, in timp ce valoarea tranzactiilor a urcat la 833 milioane lei.
Dupa o saptamana lipsita de evolutii semnificative, actiunile Napolact s-au tranzactionat in sedinta de luni la un nou maxim istoric, de 45.000 lei/actiune. Cursul de inchidere a ramas insa la 43.500 lei/actiune, iar cotatia medie a crescut cu 1,36%. Singura companie de la categoria I - in afara de Rompetrol - care a terminat sedinta cu o crestere a fostproducatorul de camansi  Brainconf Braila, cu o crestere de 2,2%. Dupa un scurt declin, actiunile Brainconf au ajuns la numai 1.000 lei diferenta de maximul istoric de 31.000 lei/actiune. In 2002, compania a obtinut un profit de 53 de mld. lei, la o cifra de afaceri de 364 mld. lei.
O lichiditate buna s-a inregistrat si in cazul actiunilor Comautosport, listate la categoria de baza, care au inregistrat un rulaj de 500 milioane lei. Pretul a stagnat insa la 50.000 lei/actiune, care ramane insa cea mai mare valoare atinsa de actiunile companiei.
Tranzactiile desfasurate luni pe piata RASDAQ, in suma de 11,6 miliarde lei, s-au desfasurat intr-un climat pozitiv, stimulat de evolutiile surprinzatoare ale companiilor grupului Rompetrol.
gabriel.taranu@zf.ro
  ; vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO