Burse - Fonduri mutuale

Rafinaria Petrolsub a intrat in faliment

13.04.2007, 20:00 26

Tribunalul Bihor a decis intrarea rafinariei Petrolsub Suplacu de Barcau in faliment, iar creditorii vor putea sa depuna cereri de admitere a creantelor pana la 24 aprilie, a anuntat joi lichidatorul firmei, compania Euroconsult din Arad. Procedura de intrare in faliment a fost initiata in luna mai a anului trecut. Creditorii pot solicita validarea creantelor din perioada 9 mai 2006 - 20 martie 2007, data la care a fost adoptata hotararea instantei. Creantele vor fi verificate pana la 15 mai, iar eventualele contestatii vor fi acceptate pana la sfarsitul lunii, potrivit datelor Euroconsult transmise joi Bursei de Valori Bucuresti. Termenul de solutionare a contestatiilor a fost stabilit pentru 5 iunie, iar tabelul definitiv consolidat al creantelor va fi anuntat la 12 iunie. In 2006, rafinaria avea datorii de 120-140 milioane de lei. Cel mai important creditor al Petrolsub era Petrom, companie careia unitatea de procesare a titeiului ii datora aproape 110 mil. lei. De asemenea, firma avea datorii catre salariati si catre Ministerul Finantelor Publice. Petrolsub producea combustibil lichid usor, motorina, bitum si pacura pentru asfalt.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO