Burse - Fonduri mutuale

Romaero sta pe terenuri de 200 mil. euro

21.06.2007, 17:59 42

Producatorul de componente pentru avioane Romaero Bucuresti a castigat circa 195 mil. euro (688 mil. lei) in urma unei reevaluari a activelor corporale, terenuri si cladiri, realizate la sfarsitul anului trecut, potrivit raportului anual al companiei.
La ultimul pret din piata, de 38 lei/actiune, Romaero valoreaza pe Bursa 73 mil. euro.
Cea mai mare parte a plusului de valoare rezultat din reevaluare provine din terenuri, a caror valoare a urcat de peste sase ori, pana la 782,5 mil. lei (222 mil. euro). Romaero detine suprafete importante de teren in Baneasa, una dintre cele mai dinamice zone ale Bucurestiului din punctul de vedere al dezvoltarii imobiliare, pretul terenurilor in aceasta zona crescand puternic in ultimii ani.
Conducerea companiei nu a putut fi ieri contactata pentru a oferi mai multe detalii.
Actiunile companiei au inregistrat un avans de peste 70% saptamana trecuta, atingand un nou maxim istoric, inainte de fi suspendate si vor reveni astazi la tranzactionare.
Motivul suspendarii l-a constituit faptul ca Bursa de Valori Bucuresti a decis sa mute 1.400 de companii de pe segmentul XMBS, printre care si aceste titluri, pe un alt sistem, similar cu cel de pe Bursa.
Compania de constructii si reparatii de aeronave inregistra la finele anului trecut datorii totale de circa 77 mil. lei (21,8 mil. euro), din care cea mai mare parte reprezentau plati restante, in principal la bugetul de stat, in valoare de aproape 40 mil. lei (11,3 mil. euro). In vederea achitarii obligatiilor catre stat, Romaero intentiona sa contracteze credite in valoare de 10-12 mil. lei, garantate cu active din patrimoniul propriu.
De asemenea, conducerea companiei a convocat la inceputul lunii viitoare Adunare Generala in vederea aprobarii vanzarii unor active in acelasi scop.
Reprezentantii companiei sunt aproape de a semna un contract de asociere in participatiune cu operatorul de transport aerian low-cost Blue Air, in vederea dezvoltarii colaborarii pe care Romaero o are deja cu aceasta companie.
Producatorul din industria aviatica s-a orientat in ultima perioada spre colaborari de durata cu jucatori internationali importanti, un pas in acest sens constituindu-l si memorandumurile semnate anul trecut cu compania greceasca Hellenic Aerospace Industry si Alenia Aeronautica din Italia si se afla in discutii pentru un acord cu Reims Aerospace.
Anul trecut, afacerile Romaero au crescut usor, pana la 44,1 mil. lei (12,5 mil. euro), insa a trecut pe pierdere cu 17,7 mil. lei (5 mil. euro) ca urmare a constituirii de provizioane si despagubiri.
In primul trimestru din acest an, cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 48%, pana la 12,6 mil. lei (3,7 mil. euro), iar profitul s-a mentinut la un nivel redus, de 84.000 lei (circa 24.800 euro).
Compania este controlata de stat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu 72,9% din titluri, iar SIF Muntenia detine un pachet de 25,8% din actiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO