Burse - Fonduri mutuale

Salariatii Petrom ar putea cumpara actiuni pana la finele anului

08.08.2007, 19:39 13

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va promova actul normativ prin care va putea vinde actiuni Petrom catre salariati pana la finele acestui an, dupa ce va primi avizele necesare de la institutiile implicate, potrivit vicepresedintelui Autoritatii, Constantin Botez.
AVAS a publicat pe site-ul institutiei, in urma cu doua luni, un proiect de hotarare de guvern, care vizeaza vanzarea unui pachet de pana la 8% din actiunile Petrom catre salariatii companiei.
"Actul normativ se afla inca in dezbatere publica, urmand ca AVAS sa il trimita catre Guvern, dupa ce va primi toate aprobarile de la institutiile implicate", a declarat Botez.
El a adaugat ca pana la finele acestui an salariatii Petrom ar putea deveni actionari la companie, daca isi vor manifesta dreptul sa cumpere titluri Petrom.
"Pretul la care angajatii Petrom vor putea cumpara actiuni va fi acelasi cu pretul cu care OMV a cumparat actiuni Petrom in 2004", a spus vicepresedintele AVAS.
Petrom a fost preluata la sfarsitul anului 2004 de catre grupul austriac OMV, printr-o tranzactie combinata de achizitie de actiuni de la stat si majorare de capital, cu o valoare cumulata de 1,5 mld. euro. AVAS mai detine 20,6% din actiuni, in timp ce Fondul Proprietatea controleaza inca 20,1% din capitalul social.
Potrivit legii de aprobare a Ordonantei de Guvern 55/2003 privind privatizarea Petrom, care a intrat in vigoare la 26 august 2003, un pachet de 8% din actiunile companiei va fi vandut salariatilor la acelasi pret la care titlurile au fost transferate grupului austriac OMV, reprezentand echivalentul in lei a 0,0525 euro/actiune (0,167 lei/actiune). La acest pret, salariatii ar urma sa plateasca circa 235 mil. euro, iar valoarea de piata a pachetului de actiuni este, conform cotatiilor de la Bursa de Valori Bucuresti, de circa 765 mil. euro. Potrivit actului normativ, vanzarea pachetului de 8% din actiuni se va realiza prin intermediul unui agent de privatizare, care va fi selectat de catre AVAS. Salariatii Petrom vor avea la dispozitie 60 de zile lucratoare, de la data anuntata de agent, pentru a depune documentele necesare cumpararii de actiuni.
Actiunile Petrom au inchis sedinta de ieri la pretul de 0,535 lei/actiune, capitalizarea companiei fiind de 9,55 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO