Burse - Fonduri mutuale

SIF Oltenia a subscris 6 mil. lei la majorarea capitalului Altur Slatina

02.02.2007, 18:57 13

SIF Oltenia a subscris o treime din cele aproape 120 mil. titluri nou emise in cadrul majorarii de capital a producatorului de subansambluri auto Altur Slatina, suma totala ridicandu-se la 6 mil. lei (1,6 mil. euro), a anuntat societatea de investitii. SIF Oltenia a subscris 40 mil. actiuni Altur, informeaza societatea. Potrivit celor mai recente raportari, SIF Oltenia detinea 87,8% din vechiul capital al Altur. Actionarii Altur au aprobat, in luna noiembrie a anului trecut, majorarea capitalul social cu 11,93 milioane lei, la 32,63 milioane lei, pentru realizarea de investitii, asigurarea capitalului de lucru si cresterea productivitatii muncii. Operatiunea a avut loc prin aport in numerar al actionarilor, iar cele 119,38 milioane de actiuni nou emise au o valoare nominala de 0,1 lei. Totodata, fiecare actionar Altur a primit, gratuit, o actiune noua pentru 13 titluri detinute. Compania a inregistrat, in primele noua luni din 2006, o cifra de afaceri de 72,14 mil. lei (20,2 mil. euro), in crestere cu 40% fata de nivelul din perioada similara a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO