Burse - Fonduri mutuale

Statul dă două terenuri pentru capitalul social al Oil Terminal

Statul dă două terenuri pentru capitalul social al Oil...

Autor: Ioana Tudor

09.07.2014, 00:05 421
Acţionarii operatorului portuar Oil Terminal (OIL), deţinut de stat, se vor întruni la jumătatea lunii august pentru a aproba majorarea capitalului social al companiei prin aportul în natură din partea statului, reprezentat de Ministerul Economiei, constând în două terenuri cu o suprafaţă totală de peste 38 de hectare, situate în judeţul Constanţa, potrivit unui anunţ remis de Oil Terminal Bursei de la Bucureşti.
 
Consiliul de Administraţie al com­paniei va selecta evaluatorul te­renurilor şi va calcula numărul total de acţiuni care vor fi emise şi al titlurilor care vor fi emise în vederea vânzării pentru ca acţio­narii să îşi menţină ponderea în structura capi­talului social. Ad­mi­nis­tratorii Oil Terminal vor sta­bili, de asemenea, perioada de sub­scriere a noilor acţiuni, ţinând cont de dreptul de pre­fe­rinţă al acţionarilor existenţi. Aceştia vor realiza subscrieri la un preţ egal cu valoarea nominală a acţiunilor, care este de 0,10 lei/titlu.
 
Totodată, în AGA din 13-14 august, acţionarii vor vota şi majorarea liniei de credit a companiei şi pre­lun­girea contractului în vigoare pe o perioadă de 12 luni, precum şi con­tractarea unei finanţări de tip leasing financiar pentru achiziţionarea unei automacarale.
 
Oil Terminal deţinea la finalul anului trecut imobilizări corporale de 449, 2 mil. lei (circa 102 mil. euro). Compania nu a înregistrat profit în 2013, după un câştig net de doar 0,54 mil. lei (0,12 mil. euro) în anul precedent, şi a raportat o cifră de afaceri netă de 111,5 mil. lei (25,2 mil. euro). Acţiunile Oil Terminal se tranzacţionau luni la preţul de 0,1069 lei/unitate, cu 0,38% peste închiderea din şedinţa precedentă, iar la acest preţ compania are o capitalizare bursieră de 62,2 milioane lei. (14,1 mil. euro). Titlurile companiei au scăzut cu aproape 11% de la începutul anului, când se tranzacţionau la un preţ de 0,12 lei/unitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO