Burse - Fonduri mutuale

Templeton amână iar luarea unei decizii privind listarea FP la Varşovia

Templeton amână iar luarea unei decizii privind listarea FP la Varşovia

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea: Listarea secundară va face obiectul unei alte Adunări Generale a Acţionarilor, care va fi anunţată în timp util.

Autor: Roxana Pricop

20.10.2011, 00:07 613

Franklin Templeton, administratorul activelor de 3,6 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea (FP), a amânat luarea unei decizii cu privire la listarea secundară a fondului la Bursa de Valori din Varşovia, fără a da motive şi nici termene exacte, în contradicţie cu entuziasmul de care a dat dovadă până de curând.

Listarea secundară pe o bursă din regiune este unul dintre marile angajamente luate de administratorul Franklin Templeton dinainte de a se instala la cârma fondului. După ce a văzut că listarea pe bursa de la bucureşti nu reflectă adevărata valoare a fondului, acţiunile FP tranzacţionându-se la mai puţin de 50% din valoarea activului net, administratorul a susţinut tot mai mult că o listare secundară pe o bursă mai mare din regiune va fi în avantajul acţionarilor. Astfel că a studiat şase luni şi s-a consultat cu opt importante bănci de investiţii globale, iar la începutul lunii iulie a ieşit public cu o recomandare către acţionari: listare secundară la Varşovia prin ofertă de acţiuni de cel puţin 10% din capital, estimată pentru primul trimestru al anului viitor.

"Sperăm că acţionarii vor susţine recomandarea noastră la adunarea generală a acţionarilor ce va avea loc în septembrie sau octombrie 2011", a declarat atunci Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.

Cu toate acestea, listarea fondului la Varşovia este marele subiect absent din convocatorul de AGA din 23 noiembrie. Întrebat acum de ZF de motivul pentru care listarea nu a fost inclusă în convocator, managerul de fond a răspuns:

"Listarea secundară va face obiectul unei alte Adunări Generale a Acţionarilor, care va fi anunţată în timp util".

O posibilă explicaţie a amânării luării unei decizii ar putea fi faptul că administratorul nu a reuşit să găsească suficienţi acţionari care să fie dispuşi vândă din acţiuni, în contextul actual, astfel încât listarea să aibă loc prin ofertă publică iniţială în care să se vândă 10% din capitalul fondului, aşa cum propune Templeton. O listare prin ofertă asigură mai multă lichiditate acţiunilor şi este mai uşor de promovat în rândul investitorilor.

De asemenea, o listare secundară presupune numeroase avize şi autorizaţii din partea autorităţilor de supraveghere, detalii tehnice precum colaborarea dintre cei doi Depozitari Cen­trali.

Listarea secundară a FP a generat şi un adevă­rat război al declaraţiilor între conducerile bursei din Varşovia şi a celei de la Viena care a încercat să reintre în competiţie. Miza listării secundare pentru cei doi operatori bursieri sunt perlele energetice ale României nelistate încă şi la care fondul deţine participaţii minoritare.

În schimb, în AGA din 23 noiembrie, acţionarii va trebui să voteze modificările aduse de administrator Actului Constitutiv al Fondului. Printre cele mai importante sunt cele care elimină restricţiile la vot, mai exact o acţiune înseamnă un vot, situaţie valabilă în prezent doar pentru statul român, restul acţionarilor având drepturile limitate. Pe ordinea de zi mai sunt incluse reducerea capitalului social cu acţiunile răscumpărate, de la 13,778 miliarde de lei la 13,538 miliarde de lei, prin anularea acţiunilor răscumpărate de fond în acest an, precum şi bugetul de venituri şi cheluieli pentru 2012.

Acţiunile FP au încheiat şedinţa de tranzacţionare de azi în creştere cu 1% până la un preţ de 0,442 lei/titlu, referinţă la care valoarea fondului pe bursă este de 6,03 mld. lei faţă de active nete de 14,62 mld. lei la finele lunii septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO