Burse - Fonduri mutuale

Teraplast Bistriţa mizează pe creşterea cu 23% a afacerilor

Traian Simion, directorul general al Teraplast Bistriţa, spune că principalul obiectiv în 2013 este eficientizarea businessului companiei. Mediafax Foto

Traian Simion, directorul general al Teraplast Bistriţa, spune că principalul obiectiv în 2013 este eficientizarea businessului companiei. Mediafax Foto

Autor: Stefan Musgociu

29.04.2013, 00:06 535

Compania Teraplast Bistriţa (TRP) estimează pentru acest an o cifră de afaceri în creştere cu 22,9%, la 294,4 mi­lioa­ne de lei (circa 67 mil. euro), şi revenirea pe profit, după ce în ultimii doi ani a consemnat pierderi în valoare cumulată de aproape 26,5 milioane de lei.

Cifra de afaceri a crescut anul trecut cu 14,4%, de la 209,3 mil. lei la 239,5 mil. lei (53,7 mil. euro). În acelaşi timp, pierderile s-au redus de aproape două ori, de la 17,5 mil. lei în 2011, la aproape 9 mil. lei (2 mil. euro).

Pentru acest an, conducerea companiei mizează pe un profit de 2,1 milioane de lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat vineri în AGA.

„În 2013, principala sarcină a echipei de management este eficientizarea businessului Teraplast, iar în acest context ne propunem printre altele: continuarea extinderii prezenţei noas­tre pe pieţele externe, ca o măsură de îmbunătăţire a lichi­dităţii societăţii, dar şi ca un motor de creştere pentru anumite linii de business, dezvoltarea componentei logistice a bu­sinessului, în vederea eficientizării distribuţiei la nivel na­ţional, dar şi dezvoltarea de noi produse pe toate liniile de bu­siness, o parte dintre aceste noi dezvoltări de sisteme fiind deja pregătite pentru a fi lansate în producţie. Avem încre­de­re că prin măsurile vizate pentru anul acesta vom reuşi să ne atingem ţintele de profitabilitate, iar compania Teraplast va redeveni un business care să aducă valoare acţionarilor săi“, a declarat directorul general al companiei, Traian Simion.

Compania vizează în acest an investiţii de 13,8 milioane de lei (3,16 mil. euro), cea mai mare parte a acestei sume urmând să fie direcţionată spre achiziţia de noi echipamente. In­vestiţiile vizează şi actualizarea parcului auto, noi cons­trucţii şi programe informatice, potrivit companiei.

„Necesarul de finanţare pentru investiţii va fi asigurat în cea mai mare parte din numerarul generat din activitatea operaţională, care, potrivit estimărilor, va creşte în 2013 pe fondul continuării politicii conservatoare de acordare a creditului comercial şi ca urmare a monitorizării constante a lichidităţii clienţilor companiei. Teraplast estimează pentru 2013 o valoare a EBITDA de 23,2 milioane de lei, faţă de 18,1 milioane de lei în 2012. (...) Teraplast are în derulare un amplu program de reorganizare a activităţii, principalele măsuri avute în vedere fiind eficientizarea liniilor de business existente şi valorificarea activelor (real estate) eliberate în urma finalizării relocării în parcul industrial Teraplast, în vederea îmbunătăţirii fluxului de numerar.“

Potrivit celor mai recente raportări, principalii acţionari ai Teraplast sunt Dorel Goia (34,26%), SIF Banat-Crişana (11%) şi fondul finlandez de investiţii KJK Fund II (6,31%).

Compania Teraplast este specializată în fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilurilor din material plastic.

Acţiunile Teraplast au fost oprite vineri de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA. În funcţie de cel mai recent preţ de la bursă, de 0,1799 lei, capitalizarea bursieră a companiei este de aproape 53,6 mil. lei (12,3 mil. euro).

Teraplast s-a listat la bursă în urma unei oferte publice iniţiale derulată în martie 2008. În prezent, preţul de pe bursă este de peste cinci ori mai mic decât preţul din oferta iniţială.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO