Burse - Fonduri mutuale

Un guru în vizită la Cotroceni: Mobius se întâlneşte azi cu preşedintele Traian Băsescu

Un guru în vizită la Cotroceni: Mobius se întâlneşte azi cu preşedintele Traian Băsescu

Autor: Roxana Pricop

19.11.2012, 14:39 1321

Preşedintele Traian Băsescu îl primeşte astăzi la palatul Cotroceni pe Mark Mobius, şeful diviziei de pieţe emergente din cadrul companiei americane Franklin Templeton şi unul dintre cei mai influenţi investitori pe pieţele financiare.

Franklin Templeton administrează activele de 3 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea, iar Mark Mobius este una dintre persoanele implicate în administrarea fondului.

Compania Franklin Templeton şi-a exprimat de mai multe ori public nemulţumirea faţă de întârzierea aplicării normelor de guvernanţă corporatistă şi numirii de manageri privaţi la companiile de stat. De asemenea, Franklin Templeton este unul dintre susţinătorii privatizării companiilor de stat prin listarea la bursă, având în vedere că majoritatea companiilor la care fondul este acţionar sunt controlate de stat.

În timpul şederii sale în România, Mark Mobius va face vizite şi la o serie de companii cheie din portofoliul Fondului Proprietatea şi va discuta evoluţia acestora cu echipele de management, potrivit oficialilor Franklin Templeton.

El va vizita şi alte companii într-un efort de a identifica noi oportunităţi de investiţii în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO