Burse - Fonduri mutuale

Zentiva a trecut pe pierderi in trimestrul trei

09.11.2007, 21:45 8

Producatorul de medicamente Zentiva SA (fostul Sicomed) a inregistrat pierderi de 1,3 mil. lei (0,4 mil. euro) in cel de-al treilea trimestru al anului, la o cifra de afaceri de 38,4 mil. lei (11,8 mil. euro), potrivit raportului trimestrial transmis BVB.
Cumulat insa in primele noua luni ale anului Zentiva a inregistrat un profit de 11,46 mil. lei (3,4 mil. euro), in scadere cu 37% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri s-a mentinut constanta in aceste trei trimestre la valoarea de 167,6 mil. lei (50,8 mil. euro).
Rezultatele raportate pe Bursa de la Bucuresti se refera numai la activitatea fostei companii Sicomed pe care grupul ceh a achizitionat-o la finalul anului 2005. Vanzarile totale ale Zentiva pe piata locala (incluzand si medicamentele importate) au inregistrat o scadere de 60,6% in cel de-al treilea trimestru pana la 9,6 mil. euro (259,6 mil. coroane cehesti) in conditiile in care managementul s-a concentrat pe gestionarea stocurilor la nivelul distributiei si pe imbunatatirea fluxului de numerar. Raportat la primele noua luni, scaderea a fost de 9,4% (calculat in coroane cehesti), si de 14,9% (calculat in lei). Potrivit estimarilor reprezentantilor grupului, afacerile din Romania vor reintra pe un trend ascendent spre sfarsitul anului si se vor mentine si in 2008. In ceea ce priveste estimarile pentru 2007, compania mizeaza pe o scadere de 15%.
Dintre produsele locale, cele mai mari cresteri le-au avut Algocalmin, Antinevralgic P, Ser Fiziologic si Dicarbocalm, in timp ce dintre medicamentele importate o ascensiune semnificativa a fost consemnata de Zenra si Helicid.
Potrivit unor declaratii anterioare ale reprezentantilor, Zentiva trece printr-un proces de analizare a portofoliului pentru a vedea daca unele produse mai vechi pot fi inlocuite cu terapii moderne.
Activitatea Zentiva de pe piata locala a fost marcata in acest an de demisia in vara a Marianei Wencz, country general manager.
Actiunile Sicomed au pierdut ieri 1,5%, inchizand la 1,35 lei/actiune. Capitalizarea companiei este de 165 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO