Burse - Fonduri mutuale

Ziua Z pentru Oltchim: astăzi se deschid ofertele pentru cea mai importantă privatizare din ultimii ani

Ziua Z pentru Oltchim: astăzi se deschid ofertele pentru cea mai importantă privatizare din ultimii ani. Mediafax Foto

Oltchim este singurul producător de PVC şi polioli de pe piaţa românească, iar peste 75% din vânzările companiei sunt la export. Închiderea Oltchim ar afecta puternic balanţa comercială a României

Autor: Andrei Chirileasa

17.09.2012, 00:07 1195

Investitorii interesaţi de preluarea Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) pot depune ofertele până luni la ora 12:00. Guvernul speră să primească mai multe oferte pentru a avea mai multe alternative pentru salvarea Oltchim. Diferenţa o va face preţul pe care investitorii sunt dispuşi să-l plătească pentru pachetul majoritar de 54% din acţiuni, deţinut de stat, şi pentru creanţele de 1,8 mld. lei pe care statul le are asupra Oltchim, prin interme­diul AVAS şi al Electrica.

Privatizarea Oltchim este în prezent pentru Guvern singura şansă de salvare a combinatului şi a celor 3.300 de locuri de muncă. De supravieţuirea Oltchim depind însă alte mii de locuri de muncă în Râmnicu Vâlcea şi în împrejurimi. Închiderea combinatului ar trasforma Râmnicu Vâlcea într-un oraş mort, la fel ca alte oraşe monoindustriale care au fost puternic depopulate după ce unităţile industriale în care lucrau mii de oameni s-au închis.
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care gestionează privatizarea Oltchim din partea Guvernului, se aşteaptă să primească luni cel puţin trei oferte pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi nu exclude o participare a unei mari companii din Rusia. La finalul săptămânii trecute, ministrul economiei Daniel Chiţoiu a afirmat că 12 investitori cumpăraseră caietele de sarcini pentru participarea la privatizarea Oltchim.
"Nu exclud, ba chiar îmi doresc să avem o ofertă de la o mare companie rusă, direct sau prin afiliaţi", a declarat vineri şeful OPSPI, Remus Vulpescu, citat de Mediafax.
Prezent la o emisiune la postul de tele­vi­ziune Money Channel, Remus Vulpescu a recunoscut că pentru salvarea Oltchim este ne­voie ca acesta să funcţioneze integrat cu rafi­năria Arpechim, deţinută de Petrom, şi cu operatorul portuar Oil Terminal, con­tro­lat de stat, prin care să importe ţiţei. El a afirmat însă că timpul este prea scurt pentru desfăşurarea unor negocieri în vederea formării unei companii integrate, iar Oltchim este deja într-o situaţie foarte grea.
Compania a oprit producţia la mijlocul lunii august, din cauză că nu mai are bani pentru plata salariilor şi achiziţia materiilor prime. Săptămâna trecută, Ministerul Eco­no­miei a negociat cu băncile locale şi parteneri comerciali ai Oltchim pentru identificarea unor soluţii de finanţare în vederea reluării producţiei, dar fără a ajunge la un rezultat. Totul depinde de rezultatul procesului de privatizare, creditorii Oltchim nedorind să-şi majoreze expunerile până la clarificarea situaţiei.
În acelaşi timp, salariaţii Oltchim au protestat săptămâna trecută în fiecare zi în faţa combinatului cerând plata salariilor restante şi demisia liderului de sindicat Mihai Diculoiu, pe care-l acuză că nu le mai reprezintă interesele.
Sindicaliştii se tem ca în urma privatizării, Oltchim să nu aibă aceeaşi soartă ca Tepro Iaşi, producătorul de ţevi care a fost cumpărat de o companie din Cehia doar pentru a fi închis, cehii dorind să elimine un concurent de pe piaţă. Specialiştii din industrie spun că oricum şansele de redresare ale Oltchim sunt foarte reduse, chiar în cazul în care viitorul proprietar va fi de bună-credinţă, deoarece reluarea producţiei de PVC a Oltchim, care are cea mai mare pon­dere în activitatea combinatului, de­pinde de repornirea rafinăriei Arpechim Piteşti, care a fost închisă de austriecii de la Pe­trom în 2010. Fără Arpechim, Oltchim nu are materie primă pentru producţia de PVC, deoarece etilena nu poate fi transportată rutier.
Viitorul proprietar al Oltchim va avea sprijinul statului în negocierile cu Petrom pentru preluarea Arpechim, dar austriecii vor fi greu de convins să cedeze rafinăria altui investitor, care ar putea intra în con­cu­renţă directă cu Petrom pe piaţa carburan­ţilor. Statul român a cedat rafinăria Ar­pe­chim o dată cu vânzarea Petrom austrie­cilor de la OMV, deşi Arpechim nu era un activ esenţial pentru Petrom, care mai are o rafi­nă­rie lângă Ploieşti, Petrobrazi. În schimb, Ar­pechim este esenţială în lanţul de pro­duc­ţie pentru Oltchim. Cu toate astea, cei care au semnat privatizarea Petrom nu au luat în calcul aceste lucruri, iar statul a suportat consecinţele începând din 2008, când Petrom a început să reducă producţia de la Arpechim, ajungând să o închidă de tot. De atunci, Oltchim funcţionează la capa­citate redusă, o parte din instalaţi fiind închise, iar din această cauză compania a acumulat pierderi şi datorii foarte mari. Datoriile Olt­chim depăşesc 700 mil. euro, iar pierderile acumulate în ultimii cinci ani sunt de peste 300 mil. euro. Compania are capitaluri proprii negative şi nu se mai poate finanţa, iar proiectul de transformare a creanţelor statului, în valoare de 1,8 miliarde de lei, în acţiuni a fost abandonat din cauza opoziţiei acţionarului minoritar, grupul german PCC, care deţine circa 32% din acţiuni împreună cu fondul britanic Carlson Ventures.
Pe bursă, valoarea Oltchim este de 54 mil. euro, ceea ce ar însemna că pachetul de 54% deţinut de stat valorează circa 29 mil. euro. Adăugând valoarea de 400 mil. euro a creanţelor, ar rezulta o sumă de 429 mil. euro pe care statul ar putea-o încasa în cadrul procedurii de privatizare. Investitorii vor încerca probabil să tragă preţul în jos, din cauza problemelor mari de la Oltchim, în timp ce şeful OPSPI a declarat săptămâna trecută că nu-l interesează în primul rând preţul, ci salvarea combinatului. Din acest motiv, negocierile pe care statul le va purta cu investitorul care va câştiga licitaţia de marţi, 18 septembrie, sunt decisive pentru viitorul companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO