Business Construct

Clujul, pe primul loc la suprafete comerciale

Clujul, pe primul loc la suprafete comerciale
24.04.2008, 23:42 260

Odata cu deschiderea Polus Center si Iulius Mall pe piata clujeana au fost livrate spatii comerciale cu o suprafata totala de aproximativ 100.000 de metri patrati, astfel ca suprafata de centre comerciale pe cap de locuitor a ajuns la 0,2 metri patrati in Cluj-Napoca, fata de 0,05 metri patrati in Bucuresti.
Aceste cifre transforma Cluj-Napoca intr-un oras comparabil ca suprafete de centre comerciale pe cap de locuitor cu alte orase din vestul Europei. Sectorul de retail clujean s-a dezvoltat accelerat in ultimii doi ani, cand tot mai multe firme de marca si retaileri de amploare au investit pe piata locala.
Daca in 2006 in Cluj-Napoca au fost lansate pe piata spatii comerciale cu o suprafata totala de aproximativ 20.000 de metri patrati, anul trecut piata pe acest segment a crescut considerabil odata cu deschiderea celor doua malluri.
Primul proiect de retail de mari dimensiuni lansat pe piata clujeana a fost Polus Center, realizat de TriGranit Development Corporation. Valoarea totala a investitiei in Polus Center Cluj a fost de 140 de milioane de euro, iar in 2006, TriGranit Development Corporation a vandut complexul comercial Polus Center fondului austriac de investitii Immoeast, valoarea tranzactiei fiind de 210 milioane de euro. In urma acestei tranzactii TriGranit se va ocupa in continuare de lucrarile de constructie si de administrare ale mallului, Immoeast urmand sa fie proprietarul si beneficiarul chiriilor percepute in Polus Center Cluj.
Polus Center Cluj dispune de o suprafata inchiriabila de 61.000 metri patrati, iar in acest moment, Polus Center Cluj este inchiriat in totalitate. Cel mai mare chirias al Polus Center Cluj este retailerul francez Carrefour, care a investit aproximativ 20 de milioane de euro in amenajarea hypermarketului.
Cel de-al doilea proiect lansat pe piata, la diferenta de cateva saptamani, a fost Iulius Mall Cluj, dezvoltat de compania Iulius Group. Investitia in acest proiect a fost de aproximativ 60 de milioane de euro, iar suprafata inchiriabila este de 37.000 de metri patrati. Iulius Mall Cluj era la momentul inaugurarii cel mai mare dintre cele trei detinute de omul de afaceri Iulian Dascalu, iar lansarea lui a insemnat, de asemenea, intrarea pe piata locala a retailerului francez Auchan.

Planuri pentru inca 64.000 mp de malluri
Pe langa spatiile de retail lansate pe piata anul trecut, pentru 2008-2009 s-au anuntat deja alte proiecte, care insumeaza suprafete totale de aproximativ 64.000 de metri patrati. Cel mai mare dintre acestea este proiectul Atrium Center Cluj, anuntat anul trecut de britanicii de la Dawnay Day.
Dezvoltatorul acestui proiect va fi o companie joint-venture intre Dawnay Day Pan Terra si Atrium Centers, noul complex imobiliar urmand sa fie realizat in zona centrala a orasului. Britanicii au achizitionat anul trecut locatia fostei fabrici Tricotaje Somesul, valoarea tranzactiei nefiind facuta publica.
Fabrica Tricotaje Somesul detinea in zona un teren de 18.000 de metri patrati, ocupati in principal de spatii de depozitare si productie. Pe aceasta locatie va fi construit Atrium Center Cluj, in urma unei investitii totale de aproximativ 85 milioane de euro.
Proiectul va include spatii comerciale pe o suprafata de aproximativ 32.000 de metri patrati, dar si un hotel de patru stele, destinat mai ales oamenilor de afaceri, si un business center cu o suprafata utila de 10.000 de metri patrati. Atrium Center Cluj va dispune, de asemenea, de 850 de locuri de parcare, opt sali de cinema, un club de fitness si o sala de bowling. Lucrarile la proiectul din Cluj-Napoca vor fi demarate anul acesta, urmand sa fie finalizate in prima parte a anului viitor.
Un alt proiect de spatii comerciale, care se afla in constructie, este Akademia Center, dezvoltat de Nisco Invest. Valoarea investitiei pentru realizarea Akademia Center va fi de peste 30 de milioane de euro. Centrul comercial va avea o suprafata de 41.000 de metri patrati, iar termenul de finalizare al proiectului este primul trimestru al anului viitor.
Akademia Center va include, pe langa spatiile de retail si servicii, spatii de birouri de clasa A, precum si spatii medicale. Suprafata inchiriabila a proiectului este de 18.000 de metri patrati, iar finantarea provine atat din surse proprii, cat si din fonduri atrase de la banci.
Reprezentantii companiei nu au putut sa ofere deocamdata detalii cu privire la identitatea viitorilor chiriasi, insa au precizat ca la sfarsitul anului trecut mai mult de jumatate din spatiile disponibile erau precontractate.

Hotel transformat in galerie comerciala
Tot in zona centrala a orasului Cluj-Napoca, fostul Hotel Continental cu o suprafata totala de aproximativ 7.200 de metri patrati, va fi amenajat in galerii comerciale de lux, investitia fiind estimata la aproximativ
5,5 - 6 milioane de euro.
Dezvoltatorul acestui proiect, compania Ardeleana din Alba-Iulia, a primit saptamanile trecute toate avizele necesare demararii lucrarilor de amenajare si potrivit investitorului, activitatile de amenajare si reabilitare ale imobilului ar putea incepe chiar luna aceasta. Noile galerii comerciale vor fi disponibile pentru potentialii chiriasi in termen de 8-9 luni de la demararea lucrarilor.
Compania din Alba-Iulia a cumparat in mai 2005 hotelul din Cluj-Napoca, imobilul apartinand anterior companiei Continental Hotels. Inainte de a vinde hotelul compania bucuresteana a incercat mai multe variante de modernizare, insa niciuna nu a fost admisa de Comisia de Monumente Istorice. Valoarea de vanzare a imobilului nu a fost facuta publica. Specialistii imobiliari estimeaza de asemenea, ca o zona importanta de dezvoltare in urmatorii ani va fi centrul orasului, odata cu finalizarea proiectului in valoare de aproximativ 3 milioane de euro, prin care centrul orasului va deveni zona pietonala.
In aceasta zona exista in prezent spatii comerciale de dimensiuni mai mici, iar pretul de inchiriere al acestora se situeaza intre 50 si 100 de euro pentru un metru patrat. In ceea ce priveste o eventuala crestere a nivelului chiriilor, aceasta nu va depasi 10% si doar pentru anumite zone.
Potrivit specialistilor imobiliari, intrarea pe piata a celor doua malluri, precum si noile proiecte anuntate
pe segmentul comercial prefigureaza o relativa stagnare a preturilor in zona centrala, chiar daca aceasta zona va reprezenta in continuare o tinta a dezvoltatorilor pe acest segment.

Proiecte realizate:
Polus Center Cluj - suprafata inchiriabila de aproximativ 61.000 mp
Iulius Mall Cluj - suprafata inchiriabila de aproximativ 37.000 mp

Proiecte anuntate:
Iulius Mall Cluj - suprafata inchiriabila de aproximativ 37.000 mp
Atrium Center Cluj (macheta, stanga) - suprafata inchiriabila de aproximativ 32.000 mp
Akademia Center (macheta, dreapta) - suprafata inchiriabila de aproximativ 18.000 mp
Continental - suprafata inchiriabila de circa 7.200 mp

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO