Business Construct

Constructorul mallurilor lui Iulian Dascălu: afacerile au scăzut de patru ori, profitul a crescut uşor

Build Corp a lucrat la proiectul Palas din Iaşi, cea mai mare investiţie imobiliară din afara Bucureştiului realizată de grupul Iulius

Build Corp a lucrat la proiectul Palas din Iaşi, cea mai mare investiţie imobiliară din afara Bucureştiului realizată de grupul Iulius

Autor: Andreea Neferu

24.04.2014, 00:06 470
Compania cu activităţi în construcţii Build Corp, controlată de George Ivănescu, unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din Iaşi, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 64,7 milioane de lei (14,6 milioane de euro), în scădere cu 72% faţă de anul precedent. În acelaşi timp, compania a avut în medie anul trecut doar 52 de angajaţi faţă de 219 în 2012, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
 
Pe de altă parte, profitul net al Build Corp s-a ridicat anul trecut la 3,6 milioane de lei (0,8 milioane de euro), în creştere cu 9% faţă de 2012.
 
Build Corp este unul dintre cei mai cunoscuţi constructori din zona Moldovei, alături de firmele băcăuane Spedition UMB (controlată de Dorinel Umbrărescu), Tehnostrade (Dorinel Umbrărescu) şi PA&CO International (Costel Căşuneanu).
 
Firma Build Corp a fost implicată de-a lungul timpului în construcţia reţelei de centre comerciale Iulius Mall, dezvoltată de omul de afaceri Iulian Dascălu în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava. De asemenea, compania a lucrat la proiectul Palas din Iaşi, cea mai mare investiţie imobiliară din afara Bucureştiului realizată tot de grupul Iulius.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO