Business Construct

De unde vin cei mai mulţi bani pentru proprietarii de malluri – oraşele din care scot 330 mil. euro

De unde vin cei mai mulţi bani pentru proprietarii de...

Autor: Cristi Moga

13.06.2014, 20:56 1787

Bucureştiul este detaşat cea mai pro­duc­tivă piaţă pentru proprietarii de centre comerciale, în timp ce în afara Capitalei cei mai mulţi bani din malluri se fac la Cluj, Iaşi, Constanţa şi Timişoara.

Proprietarii a 14 centre comerciale din Bucureşti au realizat anul trecut cifre de afaceri cumulate de aproape 170 mil. euro din exploatarea acestor pro­iec­te, în timp ce în alte zece oraşe din ţară pro­prie­tarii a 25 de centre comerciale au realizat venituri de aproa­pe 160 mil. euro, potrivit unei analize a ZF pe baza bilanţurilor publicate la Ministerul Finan­ţelor.

În Bucureşti cei mai mulţi bani îi generează pro­iec­tele Băneasa, AFI Palace Cotroceni, Unirea, Sun Plaza şi Bucureşti Mall, urmate de parcurile co­mer­­ciale Iris Titan şi Militari Shopping. Datele de la Mi­nisterul Finanţelor arată că în timp ce o serie de pro­iecte precum Băneasa, Iris Titan sau Colosseum Chi­tila au continuat să crească, rezultatele Unirea, Bu­cureşti Mall, Plaza sau Grand Arena sunt în scă­dere.

Deşi are doar două centre comerciale funcţ­io­nale - Iulius şi Polus -, Clujul este un oraş cu rezultate bune pentru proprietarii de malluri, care au realizat anul trecut încasări de aproape 30 mil. euro. Datele de la Ministerul Finanţelor arată o scădere de la 15,3 mil. euro în 2012 la 11,9 mil. euro anul trecut pentru proiectul Iulius Cluj, în timp ce firma care deţine proiectul Polus nu mai are bilanţ publicat din 2011, când mallul genera venituri de 13,2 mil. euro. Proprietarii Iulius Cluj spun însă că cifra de afaceri a proiectului a fost de 15,95 mil. euro, dar că „în bilanţul publicat de Ministerul Finanţelor Publice nu este inclus procentul aferent contractului de asociere în participaţiune cu firma Univers T“, către care au fost virate 25% din încasări. Primul an complet de funcţionare a mallului din proiectul Palas a adus o creştere de 25%, până la 26,7 mil. euro, a încasărilor realizate de proprietarii de centre comerciale din Iaşi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO