Business Construct

Teren de 6 ha în zona Preciziei, deţinut de un transportator în faliment, de vânzare la 9,5 mil.euro

Teren de 6 ha în zona Preciziei, deţinut de un...

Autor: Cristina Cuncea

23.07.2014, 15:06 1293

"Întreg imobilul este fracţionat în trei proprietăţi individuale deţinute de trei entităţi juridice distincte (două din ele în faliment), controlate de acelaşi grup, CETA SA. Prezentarea imobilului este realizată grupat, ca un ansamblu funcţional racordat şi alimentat unitar cu utilităţi, dar este posibilă, într-o oarecare măsură, şi vânzarea pe părţi componente. Aşadar, fiind vorba de vânzare în procedura insolvenţei, preţurile de pornire sunt cele din rapoartele de evaluare, respectiv în jurul valorii de 9,5 milioane de euro + TVA pentru toate cele trei proprietăţi", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Rominsolv.

Proprietăţile scoase la vânzare, amplasate pe un teren de 6 hectare, sunt formate din hale cu suprafeţe de 10.600 metri pătraţi, o clădire de birouri de 2.040 metri pătraţi, un atelier de 375 metri pătraţi.

De asemenea, printre activele scoase la vânzare se mai află o staţie ITP, un service, un atelier de vulcanizare, un atelier de vopsitorie, parcări şi alte clădiri.

Compania de transport CETA a intrat în insolvenţă în anul 2009, iar ulterior în faliment. Principalii creditori ai companiei sunt Banca Românească, Royal Bank of Scotland, Bancpost, Piraeus Bank şi Building Astrom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO