Business Hi-Tech

Arobs deschide un nou sediu in Cluj in urma unei investitii de un milion de euro

28.10.2008, 17:30 68

Compania clujeana Arobs Software Transilvania, dezvoltator de software pentru dispozitive mobile si distribuitor de echipamente de navigatie prin satelit (GPS), a investit un milion de euro in deschiderea unui nou sediu de circa 1.000 de metri patrati aproape de centrul orasului Cluj-Napoca. Potrivit oficialilor companiei, inaugurarea sediului reprezinta un pas in strategia Arobs de a-si consolida pozitia pe plan local si de a se extinde pe plan international. Compania are in prezent peste 150 de angajati si intentioneaza sa creasca la un efectiv de 180 de salariati pana la finele acestui an. Arobs se asteapta la venituri totale de 4-5 milioane de euro pe segmentul dispozitivelor GPS, respectiv jumatate din cifra de afaceri de 10 milioane de euro pe care compania si-a propus-o pentru acest an. In luna aprilie a acestui an, compania a lansat pe piata propriul brand de GPS Smailo, anticipand vanzari de peste 12.000 de unitati pana la sfarsitul anului, atat in Romania, cat si in afara tarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO