Business Hi-Tech

Cele mai căutate filme pe Google în România

Cele mai căutate filme pe Google în România

Autor: Cătălina Butan,

17.12.2013, 13:07 1092

Google a anunţat tradiţionalul Zeitgeist ("spirit al vremurilor"), care arată tendinţe bazate pe căutări efectuate în România în anul 2013. În acest an, cele mai populare căutări arată interesul în creştere pentru educaţie, showbiz şi divertisment, personalităţi, fotbal, dar şi curiozităţi legate de "cum se face? " sau "ce este?".

Românii şi-au păstrat şi în acest an interesul crescut pentru rezultatele la bacalaureat, grupul de cuvinte “Rezultate bac 2013” fiind cea mai populară căutare pe Google, după ce anul trecut ocupa poziţia secundă. Paul Walker, actorul american din seria de filme “Fast & Furious” care a murit într-un accident auto, se află în acest an pe poziţia a doua, urmat de Black Friday.  

Pe baza căutărilor, filmul anului este considerat Django Unchained, Iron Man 3 şi Pacific Rim. Pe ultima poziţie, în top 10, se află filmul românesc Poziţia Copilului.

 

Cele mai populare filme în 2013, potrivit Google:

 

1. Django Unchained

2. Iron Man 3

3. Pacific Rim

4. Man of Steel

5. Despicable Me 2

6. The Hobbit

7. Elysium

8. Argo

9. Gravity

10. Pozitia Copilului

 

Google dezvăluie "Zeitgeist" (germană pentru "spiritul vremurilor"), explorând miliarde de interogări pe motorul său de căutare. Instrumentul Google Zeitgeist nu poate identifica utilizatorii individuali, deoarece se bazează pe date anonimizate şi agregate, care indică cât de des anumite interogări de căutare apar în timp. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO