Business Hi-Tech

Fara a avea nevoie de inteligenta artificiala, robotii au invatat sa se inmulteasca

17.05.2005, 19:53 38

In incercarea de a patrunde cat mai departe in viitor si de a aduce mai aproape elemente traditionale din filmele SF, cercetatorii Universitatii Cornell din Ithaca, New York au realizat primii robotei care au capacitatea de a-si crea progenituri.

Sigur, nu este vorba de o serie de roboti "cu fata umana", dotati cu o inteligenta artificiala sau capabili sa se auto-diagnosticheze, ci de simple masinarii, formate din componente simple, capabile sa efectueze operatiuni extrem de usoare.

Masinariile sunt constituite practic din cateva cuburi de dimensiuni mici ce au la baza o tehnologie identica, iar in "creierul" lor a fost inserat un program de calculator pentru crearea altor roboti. Asamblarea si dezasamblarea masinariilor este posibila doar cu ajutorul electromagnetilor existenti in cuburi, scrie CNET.com.

"Cu toate ca roboteii pe care i-am creat sunt rudimentari in ceea ce priveste multiplicarea biologica, acestia demonstreaza insa ca multiplicarea mecanica este posibila", a afirmat unul dintre cercetatori in publicatia de stiinta Nature.

Cercetatorii sunt de parere ca, in viitor, tehnologia se va dezvolta suficient de mult incat sa le permita sa construiasca roboti rezistenti in timp, care sa se poata repara singuri si care sa fie folositi in situatii foarte periculoase sau pentru calatoriile in spatiu.

Procedura de multiplicare nu este una complicata. Robotii se pot apleca si astfel transporta cuburi pe care incep sa le asambleze intr-un timp foarte scurt (2 minute si 50 de secunde). Mai interesant este faptul ca, pe masura ce noua masinarie incepe sa capete forma, contribuie de asemenea la finalizarea sa, spun cercetatorii citati de Nature.

Alimentarea robotilor se face prin contactele care exista pe suprafata pe care sunt plasati, iar transferul de date intre ei se face cu ajutorul "fetei". Cu toate acestea, noile creatii ale cercetatorilor nu indeplinesc alta functie in afara de faptul ca se pot duplica.

Si pentru ca deja robotii incep sa devina din ce in ce mai populari, in SUA cercetatorii vor avea posibilitatea sa participe in acest an la RoboCup US Open, un eveniment organizat pentru a oferi o sansa altor inventii ale oamenilor de stiinta sa participe la jocuri si intreceri.

Dintre toate insa cateii robot sunt considerati favoritii si vor juca cele mai interesante meciuri de fotbal, relateaza BBC News.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO