Business Hi-Tech

Google si Comcast negociaza sa investeasca in AOL

14.10.2005, 19:11 18

Cel mai mare motor de cautare din lume, Google, impreuna cu operatorul de cablu Comcast sunt in discutii cu gigantul media Time Warner pentru a achizitiona un pachet de actiuni in cadrul diviziei de Internet a grupului, America Online (AOL), tranzactie care ar putea fi de pana la 5 miliarde de dolari, au declarat surse apropiate situatiei.

Investitia ar crea conditiile unui parteneriat extrem de important intre activitatile de web ale AOL, motorul de cautare si serviciile de e-mail ale Google si experienta Comcast in portalurile Internet de mare viteza, precum si in distributia video si de telecomunicatii prin cablu, scrie presa internationala. Acordul ar reprezenta de asemenea o noua provocare pentru companiile Yahoo si Microsoft care, recent, au semnat un acord pentru a oferi utilizatorilor interoperabilitate intre serviciile de messenger MSN si Yahoo Messenger, sunt de parere unii analisti.

In cazul in care s-ar ajunge la un acord intre Time Warner, Google si Comcast, cele doua companii vor detine impreuna jumatate din activitatile de web ale AOL, in timp ce Time Warner va pastra pachetul de control, scrie Wall Street Journal.

Google si Comcast evalueaza AOL la circa 10 miliarde de dolari, ceea ce implica o valoare a pachetului minoritar de pana la 5 miliarde de dolari, scrie publicatia americana. Cele doua companii ar putea investi insa in toate afacerile AOL, ridicand valoarea tranzactiei peste 5 miliarde de dolari, a precizat o sursa apropiata situatiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO