Business Hi-Tech

Neogen, preocupata sa scoata din joc providerii mici si apoi sa-i cumpere

26.08.2004, 00:00 21

Compania de servicii online Neogen SA a anuntat cresterea de 20 de ori a spatiului de gazduire pentru site-uri web (web hosting) oferit abonatilor. Pachetul cel mai complet, Hosting Business, ofera 1 GB de spatiu pentru gazduirea de site web si 1 GB de spatiu pentru e-mail, in schimbul unui abonament de 12 euro pe luna.
Anuntul Neogen vine intr-o perioada in care tendinta globala este de a oferi spatiu de stocare foarte mare contra unor sume infime, sau chiar gratis. Recent, Google a anuntat un serviciu de e-mail cu 1 GB de spatiu de stocare gratuit, iar rivalii de la Yahoo si Hotmail au venit cu oferte asemanatoare.
"2 GB de spatiu de hosting a insemnat o provocare serioasa pentru departamentul tehnic", a declarat Nagy Andras, IT manager la Neogen, care a adaugat ca astfel a fost creata "o solutie de hosting care depaseste cu mult standardele existente pe piata din Romania in ceea ce priveste performanta, scalabilitatea si securitatea".
Pachetul Hosting Business mai ofera, pe langa cei 2 GB de spatiu, posibilitatea de creare a pana la 100 de adrese de e-mail, un numar nelimitat de subdomenii pe domeniul web rezervat, precum si trafic nelimitat pentru vizitatorii site-ului.
"Suntem constienti de faptul ca noua oferta Neogen va scoate de pe piata jucatorii mici care revindeau serviciile unor provideri din Vest", a spus Calin Fusu, director general al companiei. "Pe de alta parte, suntem pregatiti sa achizitionam o parte din acesti jucatori mai mici, la pretul aproximativ de 50 de euro/client", a adaugat el.
Reprezentantii Neogen nu au precizat la ce companii anume se gandesc pentru viitoare achizitii. "Nu avem pe cineva anume in vizor", sustine Iuliana Stere, PR executive la Neogen.
Oferta Neogen mai cuprinde si alte pachete de servicii de gazduire, la categorii de pret inferioare. Este vorba de pachetul "Advanced", care ofera 500 MB pentru gazduire web si 250 MB pentru e-mail in schimbul a 8 euro pe luna, si de "Basic", care pentru 5 euro pe luna pune la dispozitia abonatilor 100 MB pentru gazduire si alti 100 MB pentru e-mail. Pentru a prezenta noua oferta eventualilor clienti, Neogen ofera un pachet special de servicii in mod gratuit timp de 3 luni. Oferta "Free Trial" cuprinde 500 MB de gazduire si 250 MB pentru e-mail, precum si suport pentru baze de date si limbaje de programare web.
Pachetul in valoare de 12 euro pe luna, Hosting Business, este de circa 60 de ori mai rentabil in ceea ce priveste raportul calitate/pret in comparatie cu ofertele celor mai importanti competitori de pe piata romaneasca, sustin oficialii Neogen. Pachetul Hosting Business presupune un cost de 0,006 euro/MB/luna. Pachetele mai ieftine au un cost mai ridicat, de 0,010 euro/MB/luna (Advanced), respectiv 0,025 euro/MB/luna (Basic).
Fondata in august 2000, Neogen SA (fosta RoGenerator SA) a devenit una dintre cele mai importante firme de servicii online din Romania. Lansata initial ca o companie de solutii e-business, RoGenerator SA a lansat in scurt timp cateva site-uri de succes pe Internetul romanesc. In anul 2003, site-urile de comert si anunturi din portofoliul companiei au fuzionat, iar numele firmei a fost schimbat in Neogen SA.
Recent, Neogen a anuntat achizitionarea companiei ofertante de pagini web Romanian Home Pages (RHP), care detinea un portofoliu de aproximativ 50.000 de utilizatori inregistrati.
mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO